Bun găsit la Starea Săptămânii!
🟠 Sătul de comparațiile alea dintre trenurile noastre și cele din Germania, Elveția sau – mai grav – Japonia? Iată, cineva a avut răbdarea să ne compare la capitolul căi ferate cu vecinii din Ungaria și Polonia. Și nu doar răbdarea, probabil că a avut și timpul necesar, poate chiar a făcut această analiză în timp ce se deplasa cu trenul prin România. Nu îți spunem care a fost concluzia, cert e că a avut tot timpul din lume.
🟠 Sau cu sistemul de învățământ din Finlanda… te-ai săturat să auzi toată ziua poveștile alea cu educația din Finlanda, vai, ce succes, ce realizări, ce model? Ei bine, surpriză! A ajuns și România un exemplu, ne pomenesc galezii într-un raport, iată: „Galezii sunt supărați, pentru că «nivelul școlilor noastre va scădea sub cel din România până în 2040»“.
🟠 Cu atâtea tulburări evenimente pe cap, ne pare rău că nu am apucat să punem și noi aceste imagini în emisiuni. Am fi vrut să cerem părerea privitorilor despre un accident mai puțin obișnuit: un camion a călcat o lebădă pe un drum național. Una dintre întrebări era simplă: de ce i-au făcut șoferului dosar penal, din moment ce lebedele s-au angajat în traversare prin loc nepermis? De ce?
🟠 Vești bune din străinătate, o britanică este obsedată de Dacia Duster. Cică și-a pus busuioc sub pernă și a visat un Duster, nu și-l mai poate scoate din minte! Aoleu!
🟠 Apropo de mașini, știe cineva cum se spune în suedeză „Unde s-a scumpit, dom’le, motorina, că eu tot de 50 de coroane bag“? Ei, nu contează, pentru că oricum nu au suedezii astfel de glume. Da, iată un domeniu în care țări ceva mai dezvoltate decât a noastră, cum ar fi Suedia, Austria ori Spania, se uită în sus la noi, dar nu cu invidie: prețu’ la carburanți. Da, aici s-a ajuns, motorina este mai scumpă în România decât în țările amintite.
🟠 Altă comparație, se pare că e ziua comparațiilor: în primele șase luni ale acestui an, românii au cheltuit la jocurile de noroc mai mult decât au cheltuit pe cazare la hotelurile din țară. Nu e clar dacă e ceva nou sau povestea se tot repetă, nu știm dacă suntem unici cu această situație… Și atunci, o luăm ca atare, că sună totuși într-un mare fel. Potrivit datelor oficiale, sumele puse la bătaie la pariuri sportive, la loterii și cazinouri online se ridică la 5,5 miliarde de lei. În aceeași perioadă, toate hotelurile din România au încasat doar 5 miliarde. Păi, iată, aici avem și o parte din explicație. Pariuri online am văzut, dar hoteluri online încă nu am pomenit. Să se inventeze și cazarea pe internet și poate atunci se inversează raportul! Mda, s-ar putea să nu fie chiar glumă asta cu hotelurile online, se pare că turismul așa cum îl știm noi azi va deveni la un moment dat doar o amintire. Se apropie epoca „non-turismului“. Domnul Iohannis și-a încheiat mandatele exact la timp.
🟠 Hop, încă o comparație. La ce mai suntem noi unici în regiune și în Europa: la teritoriul administrativ al Capitalei și al marilor orașe, care e limitat și asta ne creează mari probleme. E totul explicat aici, în acest articol, pornind de la comparația dintre București și Budapesta. La o populație aproape similară, capitala Ungariei are suprafața de 2,3 ori mai mare. Și dacă tot am ajuns la București, să lipim și un articol de pe PressOne despre apa caldă din capitala noastră europeană. Adică lipsa apei calde. Titlul: „De ce nu are Bucureștiul apă caldă? Misterioasa dispariție a agentului termic și o enigmă mare cât o Capitală europeană“. Mda, bine, „misterioasă“ – ce mister să fie? Nu e clar că ne iau străinii și apa caldă? După apa din Vidraru, sigur trimitem și apa caldă pe undeva prin Franța! Alooo!
🟠 A venit unchiu’ Năică pe la noi. Nici măcar nu ne-a salutat, a dat buzna și a strigat ca apucatu’:
– Am râs, uăi!
Ne-am uitat la el, ne-am uitat la noi…
– Stai potolit, bre, că n-am zis nicio glumă!
– Știu, da’ nu contează, eu am râs.
– Păi de ce să râzi, uăi, dacă nu e nimic de râs? Iar te-ai afumat pe drum?
– Am râs, mă, nătărăilor, stați să-l vedeți… Aoleeeu, unde-i râsu’? Am pierdut râsu’, uăi!
– Nea Ioane, du-te, bre, și te caută!
– Lăsați palavrele, putorilor, hai să căutăm râsu’!
OK, numele și dialogul sunt inventate, în rest e adevărat, scrie în presă: un bărbat din județul Iași a venit la Fălticeni, la niște rude, cu un râs. Animalul său de companie. Pe care l-a scăpat din lesă și a trebuit să apeleze la autorități. Râsul a fost găsit. Pantera neagră din Bulgaria, în schimb, nu a fost prinsă nici acum.
🟠 Trenuri, mașini, benzină, lipsea ceva din sumar: avioanele. Avem și avioane: compania Wizz Air a făcut un sondaj printre pasageri și însoțitorii de bord, ca să afle cine și de ce aplaudă la aterizare. S-a descoperit, printre altele, că românii ar fi printre cei mai activi la acest capitol. Și pân’ la urmă, asta e, lasă oamenii să aplaude aterizarea. Bine că nu cer și un bis. Biiiis, bis, bis!
🟠 Și o ultimă comparație, ceva drăguț, de încheiere. Am remarcat recent, prin iulie, că în Danemarca TVA la cărți era 23% (chiar 25, după alte surse). Cea mai mare taxă din Europa. România avea doar 5%. Între timp, România a crescut TVA pentru cărți la 11%. Iar Danemarca… tadaaaam… tocmai a anunțat că elimină TVA în cazul cărților, „pentru a veni în sprijinul cetățenilor“. Cam exagerat. Păi, dacă se ieftinește cartea, lumea o să citească din ce în ce mai mult și n-o să mai muncească. Nu, că e foarte posibil!
Despre soarta Educației și jocul periculos al președintelui Dan. Și cum am început să incubam idei bune la Teatrul nației
Un alt text scris sâmbătă (chiar de ziua Monicăi, care muncește de la 7 dimineața și va ajunge acasă iar după 23), care va ajunge la voi probabil duminică la prima oră. Trebuie să pun din nou un pic de ordine în nebunia asta cu programul de lucru. Nu de alta, dar îi trag de multe ori în ea și pe mulți alții de pe lângă mine și nu e în regulă. A fost zi plină azi aici. Dimineață dezbatere cu Valeriu Nicolae, acum concert Ada Milea și Berti Barbera, abia aștept să înceapă, între ele am scris la newsletter. Așa îi faci un cadou soției tale când vrei să-i arăți că încă o iubești, nu? Păi, nu mă pricep eu? Iartă-mă, pitico! Mă revanșez. După ce terminăm creditul la bancă. :)
Am spus ce aveam de spus în emisiunile de săptămâna asta, despre subiectele importante (mulțumim pentru că distribuiți, se vede, am urcat la cifre decente după perioada în care am abuzat de live-uri, semn că algoritmul și-a reamintit cine suntem și ce facem). Altfel, zilele astea va fi disponibilă și funcția de stocare a emisiunilor pe platforma teatrulnatiei.ro, iar luni va fi funcțional la live și chat-ul.
Trei chestiuni mă lasă fără aer în perioada asta. Una e așa-zisa reformă în educație. Nu poți trata astfel educația decât dacă ești foarte ticălos. Și cumva ne-am pricopsit tot cu niște contabili ticăloși la conducere. Și aveți mai jos, în întregime, apelul făcut de peste 300 de oameni, profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer guvernului Bolojan retragerea pachetului de austeritate care vizează educația. Voi face un interviu miercuri pe tema asta, cu Ștefan Baghiu, nu mai insist acum.
Apoi, e chestiunea cu magistrații, despre care am mai scris și săptămâna trecută și am discutat pe larg în emisiunea de joi. Nu e posibil ca magistrații să nu realizeze că situația în care ei s-au aflat până acum e cu totul anormală. Democrația nu există într-o țară în care magistrații își stabilesc singuri veniturile și dau permanent în judecată statul pentru noi privilegii, pe care le obțin pentru că tot ei dau sentințele. Asta trebuie să înceteze. Iar șantajul pe care acești oameni îl fac, condiționând actul de justiție și calitatea lui de beneficii și privilegii anormale, este mizerabil. Și distruge practic orice fel de încredere a justițiabililor în sistem.
În fine, cea mai apăsătoare pentru mine e această normalizare a extremismului. Nu mai pot, îmi vine să urlu. În fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut găsesc motive să o fac. Jan-Werner Müller (vi l-am recomandat cu Ce este populismul?) arată limpede: valurile populiste nu sunt, măi, Nicușoare, măi, Bolojane, o fatalitate a maselor, ci rezultatul acomodării. Cine face asta? Păi, tocmai voi, elitele mainstream, care validați ideile și oamenii radicali sperând să-i neutralizați. Hai să mă dau și eu nițel suveranist, să mai iau din oamenii de acolo. Rezultatul? Ni-l arată chiar grafic, în cartea Regăsirea sensului, Jamie Wheal. Oamenii fug la extreme, iar centrul se topește, nu mai rezistă.
Ce încearcă acum Nicușor Dan este extrem de periculos. Pentru că prin acest joc de apropiere de extremiști el legitimează tocmai agenda extremistă. Cas Mudde insistă de ani buni: „mainstreaming the far right” nu rezolvă nimic; îi oferă respectabilitate și spațiu de creștere. Presa și liderii politici cad în capcana asta, iar costul îl plătim noi și, desigur, democrația. Cred că am scris asta de zeci de ori, dar trebuie să repetăm de câte ori e nevoie: nu poți folosi instrumentele democratice pentru a distruge democrația. Și nu poți condamna democrația pentru ce face de fapt capitalismul. Deja nu mai discutăm despre o erodare graduală și controlabilă a democrației. E o cădere abruptă, grăbită de banii celor puțini și foarte bogați. Așa că nu putem normaliza discursul extremist cu scopul de a salva democrația. Costul acestui suveranism, al revenirii la ideea că dușmanul este străinul, este enorm. Dacă rețin bine (voi căuta și revin dacă greșesc), am văzut de curând în Financial Times o analiză cu corelații clare între populism și slăbirea democrației. Avem deja exemplul Ungariei, care și-a testat „suveranismul” pe statul de drept, cu efecte bugetare serioase. Suveranismul maghiar a însemnat exact ce neagă: dependență economică de alte puteri, corupție, control politic al instituțiilor, presă controlată de stat, izolare în UE și miliarde blocate. E o fundătură destul de scumpă, nu credeți?
Semnalele președintelui Dan sunt foarte importante. Nu doar că nu prea mai vin, dar cele care ajung la noi sunt derutante cel puțin, ca să fiu elegant. Marți se fac o sută de zile de mandat ca președinte, pentru Nicușor Dan. A fost, cam toată lumea e de acord aici, cel mai prost început de mandat pentru un președinte român. Și trebuie să îi spună asta lui Nicușor Dan toți cei care l-au susținut și îl sprijină în continuare. Spunea asta și Valeriu Nicolae, la întâlnirea de azi, de la Teatrul nației. Președintele are nevoie lângă el de oameni care să-i spună că e prost, că face prostii. Altfel, e pierdut. Și, odată cu el, și noi, ca nație care s-a adunat exemplar și a învins la urne valul extremist, apărând democrația.
Neprimind nimic de-a gata, fiind întotdeauna pus în situația să demonstrez, ca orice om provenit dintr-o familie săracă, care n-a avut relații, n-a avut pe nimeni să pună o vorbă pentru el, am crescut, ca adolescent în nebunii ani ‘90, cu ideea asta – despre care abia acum văd cât de greșită este – că nu pot fi plătit decât în funcție de rezultatele pe care le are munca mea. De performanță. Vinzi ziare, iei bani. Ai audiență, ai salariu. Nu performezi, de unde bani? Muncești mult, atunci vei avea. Nu ai rezultate? Atunci e clar că nu pui efortul necesar, deci nu meriți nimic. Sau muncești mult, dar prost, aveam să aflu mai târziu că e și asta o variantă. Dar viziunea asta despre muncă și lume e greșită cu totul, desigur. Pentru că viața nu ar trebui să fie doar despre muncă și pentru că nimic din ceea ce facem nu e meritul nostru exclusiv. Lucrăm în echipe, stăm pe umerii celor de lângă noi și ai celor care au fost aici înaintea noastră, traseul profesional al fiecăruia ține mai degrabă de hazard, despre care vorbește Taleb atât de bine.
Apoi, în meseria de jurnalist o astfel de viziune poate fi foarte nocivă, dacă ești dispus să mergi, pentru audiență, dincolo de niște limite. Sau dacă sacrifici informarea și educația pentru entertainment. Și-l duci și pe ăsta în zona mizerabilă în care se bălăcesc mulți azi.
Și m-a umplut de bucurie faptul că la prima întâlnire directă cu publicul, pe care am propus-o la Teatrul nației, azi dimineață, de la 10, sala s-a umplut cu oameni care s-au înscris în doar câteva ore. Am strâns și bani pentru ghiozdane (pentru copiii de la Casa bună și cei de la Ceasul bun) și am arătat cât de importantă e infrastructura asta care ne permite să ne așezăm și să discutăm, să incubăm idei bune, să căutăm împreună soluții pe care apoi să avem curajul necesar să le implementăm. Trebuie să învățăm să ne exercităm cetățenia și altfel decât prin mersul la vot. Și oamenii vor asta, au nevoie doar de astfel de locuri, pe care niciun guvern nu le va face dacă nu e obligat, forțat, împins. Și de niște oameni care să îi inspire. Asta îmi propun cu aceste întâlniri, pe care vreau să le fac o dată la două săptămâni într-o primă fază, apoi poate chiar săptămânal. Întâlnirea cu Valeriu, care s-a întins cu tot cu întrebările publicului la două ore și jumătate, a putut fi vizionată și pe platforma noastră, teatrulnatiei.ro, unde deja peste 600 de oameni și-au făcut cont. Vineri vom urca pe canalul de YouTube la liber, un montaj cu cele mai importante momente ale întâlnirii. E important să vă faceți cont pe teatrulnatiei.ro chiar dacă nu plătiți într-o primă fază, pentru că unele evenimente vor fi disponibile gratuit și pentru cei care nu își permit să plătească.


Dacă aveți propuneri de invitați pentru aceste dialoguri, dar și pentru conferințele Starea sănătății (pe care le vom începe în septembrie), trimiteți la dragos@patraru.ro.
Legat de performanța asta care ne-a stricat multora dintre noi mintea, lucrurile stau un pic altfel în cazul artiștilor. Pentru că, chiar dacă și ce fac ei e tot un fel de serviciu public, pentru că e vorba și de educație, de multe ori un spectacol de teatru, o melodie te ating mai mult decât orice lecție de la școală, lucrurile se duc mai mult în zona de entertainment. Ei bine, discut cu mulți artiști, impresari în perioada asta, în încercarea de a propune publicului un program cât mai bun. Și constat că există o ruptură între banii ceruți și interesul publicului. Cele două ar trebui cumva corelate. Numele artistului/trupei vinde. În unele locuri mai puțin, în altele mai mult. Noi vrem să sprijinim și artiști care nu au încă un nume. Dar cum să facem asta, dacă oamenii nu vin decât la ce cunosc? Și nici acolo nu prea. Și nu e doar componenta financiară aici, există mulți oameni cu posibilități materiale care nu au fost în viața lor la un teatru, la un concert. Nu au avut unde, nu și-au format acest exercițiu. E nevoie de educație. Aici ar trebui să intervină statul, un stat puternic care să subvenționeze cultura, pe artiști. Dar nu plătind zeci, sute de mii de euro onorarii din bugetele publice pentru spectacole care să aducă voturi, ci legându-i cu adevărat pe oameni de actul cultural. Măsurile luate de guvernul Bolojan în zona educației și culturii ne condamnă la înapoiere.
Așa că din nou depinde de noi, de cetățeni, dacă rezistăm și ne organizăm pentru a pune presiune pe acești călăi pentru care contează doar contabilitatea.
Altfel, sunt tare mândru că toată lumea care vine aici, la hub-ul nostru, e uimită de ceea ce vede. De dimensiunea locului, de calitatea finisajelor, de condițiile care depășesc locuri cu pretenții și fițe, de prețurile accesibile (un prieten a zis că avem condiții de lux și prețuri de bufet din Mizil), faptul că propunem practic trei săli pentru evenimente culturale, cu două scene mari, o terasă generoasă, un restaurant vegetarian, cafea de specialitate prăjită chiar de noi și multe altele. Și unde am început deja să facem workshopuri, conferințe, lansări de carte, cluburi de carte, seri de poezie, tot felul de întâlniri gratuite, pentru a-i aduce pe oameni împreună. Cred că până la urmă asta e provocarea pentru noi. Să găsim acele rețete prin care să-i aducem pe oameni împreună, pentru a le face viața mai bună.


Albumul săptămânii
LAHS – Allah-Las
În albumul ăsta, Allah‑Las experimentează cu ritmuri noi – influențe din muzica latino, disco şi krautrock își fac loc printre sunete psihedelice – dar rămân ancorați în armătura lor specifică: riff‑uri aerisite și armonii specifice anilor ’60.
Critica a fost și ea favorabilă, cu un scor de 70/100 pe Metacritic. The Times descrie albumul ca fiind „un deliciu special, groovy, cu un shimmer jingle‑jangle care te face să te simți atât de bine”. De acord total, o stare foarte faină am simțit și eu ascultând pe repeat mai ales piesa Holding Pattern. Și se potrivește tare bine cu începutul de toamnă.
Starea Sănătății
Am trecut din era „caută pe Google” în era „întreabă-l pe GPT”. Primim răspunsuri servite pe tavă la un prompt distanță. De cele mai multe ori, sunt și corecte, așa că am ajuns să nu le mai punem la îndoială.
ChatGPT a ajuns să facă mai multe teme decât elevii. Iar asta, se pare, nu rămâne fără consecințe.
În cel mai recent episod Starea Sănătății ne uităm la ce spun studiile de până acum și ce consecințe are folosirea inteligenței artificiale, atunci când o punem să gândească și să fie creativă în locul nostru.
Starea ideilor
Oamenii merg mai repede, zăbovesc mai puțin și au mai puține ocazii să se întâlnească, arată un studiu care compară imagini din 1970 cu cele din prezent din aceleași spații publice din trei orașe din SUA.
Arhitecții ar trebui să folosească inteligența artificială pentru designul orașelor în trei moduri:
· În primul rând, cu umilitate. Spațiile publice din trecut nu erau deloc perfecte. De cele mai multe ori, excludeau femeile, minoritățile și oamenii cu dizabilități. Nu ar trebui să romantizăm trecutul, dar nici să ne predăm complet tehnologizării din prezent.
· În al doilea rând, având curiozitate. Spațiile publice nu sunt statice. Sunt spații vii, influențate de căldură, lumină și geometrie. Un studiu recent din Milano arată că respectarea limitei de viteză de 30 de km/h este mai puțin influențată de semnalizare și mai mult de geometria unei străzi. Nu instrucțiunile îi fac pe șoferi să încetinească, ci designul.
· În al treilea rând, cu înțelegerea faptului că schimbările climatice joacă un rol tot mai mare în felul în care orașele sunt folosite. Pe măsură ce temperaturile se schimbă în Europa, și spațiile publice trebuie să se schimbe.
Alte recomandări:
🟠 Seri plutitoare pe Lacul Tei. Între orele 19 și 22, în fiecare seară de luni până vineri, iar în weekend de la 11 dimineața la 22. Plimbări pe lac în răcoarea serii, la apus sau sub clar de lună, în caiace și pe SUP-uri. Locul de întâlnire este aici, iar costul de participare este 75 lei / persoană. Pentru înscrieri, rezervări și alte informații: 0721 326 264.
🟠 Școala de Vară la Antipa – Modulul VII: Animale sub pământ. Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi așteaptă pe copiii între 9 și 14 ani să descopere tainele lumii subterane, în perioada 1 – 5 septembrie. Modulul, coordonat de Ruxandra Nițescu, face parte din Școala de Vară la Antipa și le oferă participanților ocazia să afle direct de la cercetători cum funcționează ecosistemele subterane și ce animale trăiesc fără lumină solară. Înscrierea copiilor la Școala de Vară 2025 se face prin formular, în limita locurilor disponibile.
🟠 Festivalul Internațional „George Enescu”. Cel mai important eveniment muzical al României și unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică clasică din lume a revenit la București. Până pe 21 septembrie, aveți ocazia să ascultați orchestre de renume, dirijori legendari și soliști de excepție.
🟠 Festivalului de Film Feminist. Ediția despre grijă va avea loc între 4 -7 septembrie la Cinema Muzeul Țăranului Român din București.
🟠 Pe 8 septembrie are loc Seara de Poveste cu jurnalista Ana Maria Ciobanu. Ana colaborează cu Muzeul Abandonului la documentarea instituțiilor de protecție a copilului din comunism și anii ‘90, co-găzduiește alături de Oana Sandu podcastul mame și a scris, printre altele, pentru DoR sau Scena9.
🟠 Recomandăm și evenimentele de la Teatrul nației, un spațiu dedicat dialogului cultural și spectacolelor care provoacă, inspiră și aduc comunitatea mai aproape de artă și idei actuale. Calendarul evenimentelor viitoare aici.
🟠 În 5 septembrie, la ora 19, în Aula Magna a Universității de Vest Timișoara, Dragoș va fi prezent la #Liberty cu o conferință care merge dincolo de finish: despre cum sportul schimbă vieți, comunități și statutul nostru social. Intrarea e liberă, dar locurile sunt limitate, cu înscriere.
Dacă vrei să-ți alegi și o cană, te invităm să arunci o privire peste site-ul nostru.✨




