Starea Săptămânii 26 iulie 2025
Tot ce credem că trebuie să știi
Bun găsit la Starea Săptămânii!
🟠 Dacă știi pe cineva care regretă comunismul, trimite-i un pont: la Chișinău, în centru, sunt parcate două dintre vagoanele de animale cu care comuniștii i-au deportat pe moldoveni în Siberia, indiferent că aceștia erau români, evrei, ruși, tătari, romi și alte etnii. Expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică“, dedicată deportărilor staliniste din 1949, e deschisă până pe 27 iulie.
🟠 Asta-i de bezna minții, o mizerie imensă, girată inclusiv de personaje precum Gabriela Firea. Un afacerist român, nașul ministrului Manole, câștigă un contract cu Societatea de Transport București, cică să-i livreze tramvaie produse de el, în fabrica lui din Pașcani. În realitate, bișnițarul urma să livreze tramvaie cumpărate din Rusia – țară aflată sub embargo, se știe – și vândute Bucureștiului cu un adaos de un milion de euro pentru fiecare bucată. Afacerea e deocamdată blocată pe traseu, între stații. Nu ne-ar mira însă ca până la urmă tipu’ să livreze niște biciclete. Și să ne ia și paltoanele. Și Justiția să se uite.
🟠 Aaa, abia acum, citind această anchetă de pe snoop, am înțeles de ce insistă Piedone să se bage în față – ilegal, după cum am povestit într-o emisiune – la controalele ANPC-ului. El doar caută diverse oportunități, atâta tot. Sondează piața. De exemplu, prin luna mai a mers la niște controale în Delta Dunării. Din 14 resorturi, pe unul singur l-a lăudat de mama focului: „E ca un templu!“ Și ce să vezi: fix acolo, în templu, și-a făcut nunta, o lună mai târziu, nepotul lui Piedone. Care nepot, normal, este city manager al sectorului 5, funcție primită de la unchiu’ Piedone. Că nenea Piedone, și când își ia diverse joburi la stat, tot pentru asta și le ia: ca să depisteze oportunități de angajare pentru rude și prieteni, după cum am văzut în acest articol cu 46 de rude, interpuși, interlopi și oameni de încredere care împart funcții publice, salarii de mii de euro, influență politică, averi fabuloase și contracte de la Stat. Adică, el tot să ajute, înțelegi? E băiat bun, maică.
🟠 Și tot acum am înțeles de ce a ajuns afaceristul Dragoș Anastasiu ba consilier prezidențial, ba vicepremier pentru reformă în Guvernul Bolojan. Păi, e simplu: pentru că știe unde să umble, unde să se bage cu șurubelnița sub capotă, cum se spune, să sufle într-o țeavă, să tragă de-un șurub, ca să regleze lucrurile în statul român. Mda. Absolut penibil: acest Dragoș Anastasiu – vicepremier, da? – este „parte activă într-un mecanism de corupție ANAF“. Asta este exprimarea elegantă, dintr-un dosar penal. În traducere, individul a dat șpagă timp de opt ani unui inspector ANAF ca să obțină protecție pentru firmele sale.
🟠 Hai că până la urmă e bine să aflăm și chestii de-astea. După traseul sucului pe care statul îl cumpără la suprapreț tot de la stat (pe care l-am văzut săptămâna trecută) vine acum faza cu compania Poșta Română care cumpără timbrele de la o companie pe care tot ea o deține. Cu mențiunea că timbrele sunt tipărite tot de Poșta Română, nu de acea companie, acea companie doar le face designul. Și îi plătește la rândul său Poștei Române pentru tipărire. Cel puțin așa am înțeles noi mecanismul. Poate am înțeles greșit. Așteptăm și alte detalii, cine știe, curând vom afla că Poșta Români mai are și o firmă care dă timbrele cu lipici și o firme care le umezește apoi cu salivă, să se lipească. Servicii complete!
🟠 Hai la marketing și vorbe goale! „Singurul partid care a renunțat la subvenția de stat“ – ai ghicit, AUR – nu doar că nu a renunțat la banii de la stat, dar face niște afaceri cu ei de bubuie facturile și crapă bilanțurile contabile ale firmelor înființate de șefii partidului. Mecanismul e descris, cu nume, sume, adrese, tot, în acest articol de pe RiseProject. De fapt, însuși partidul pare înființat special ca să funcționeze ca o sugativă de fonduri publice. Dar, firește, sistemul e de vină, totul e rupt din context și, bineînțeles, alegerile au fost furate.
🟠 Ai idee cum se zice în germană „Părul tău după o lună în Vaslui“? Nu, nu glumim. Vrem să îi ajutăm un pic pe reprezentanții noștri de la Consulatul din Bonn să promoveze mai puternic, în rândul germanilor, interesele de business ale României. Cum adică ce legătură au părul, Vasluiul, nemții și afacerile din România? Au. Au, să știi, pentru că astfel de afaceri autohtone sunt promovate pe site-urile ambasadelor și consulatelor noastre de pe mapamond: implant de păr la Vaslui sau tratamente contra viermilor intestinali. Darmwürmer.
🟠 Una enervantă, una cât de cât amuzantă. Asta este deosebit de enervantă, cu șefii de la compania Transelectrica, „paradisul de stat“, cum îi spune libertatea.ro.
Iar asta, cum spuneam, ușor amuzantă: angajații Metrorex primesc un așa-numit spor de metrou, toți, inclusiv șoferii – care, evident, nu circulă cu mașina prin subteran – sau cei care lucrează la birouri, la etajul 9. Traducători, contabili, șefi, toată lumea. Și până la urmă e perfect justificat. Păi, liftul ce este? Tot un metrou, dar pe verticală.
🟠 Americanii au de gând să crească milioane de muște pe care să le arunce din avion, dar nu din răutate, desigur, nici din plictiseală, ci ca parte a strategiei de apărare împotriva unei epidemii de viermi-șurub care amenință industria zootehnică. Departamentul Agriculturii al SUA a anunțat planuri de a deschide o „fabrică de muște“ într-un oraș de lângă granița dintre Texas și Mexic. Dar procesul de combatere a viermilor-șurub s-ar putea să nu fie rapid – sau ieftin. Mda, asta ar fi culmea, să apeleze până la urmă la o fabrică de muște din China. Să scrie pe muște: Made in China.
🟠 Asta înseamnă iubirea de țară, popor și conducător: un deputat din partidul lui Vladimir Putin a continuat să voteze și după ce-a murit. A votat favorabil, bineînțeles, a votat după cum cere partidul, că altfel nu-l vedeam bine, cine știe ce pățea.
Despre economia atenției. Și haideți mai repede, copii!
Scriu textul ăsta vineri seară, din restaurantul nostru de la Teatrul Nației, cu meciul Petrolului la Metaloglobus pe ecranul mare, după întâlnirea de peste trei ore pe care am avut-o în biblioteca nației cu abonații plătitori care au răspuns invitației mele. Cei mai mulți, din București. Le-am povestit despre călătoria asta nebună din ultimul an și jumătate, de când lucrăm la acest hub cultural care ne-a dat cu totul peste cap viețile liniștite pe care acum constatăm că le aveam și pe care ajunseserăm să le regretăm. Noroc că am reușit să deschidem și să începem să ne bucurăm de tot ce am făcut aici împreună cu oameni buni care vor să contribuie și totul să meargă bine. Am schimbat câteva idei bune, s-a pus la cale și un proiect caritabil, pentru o grădiniță din apropierea Ploieștiului. Dar în mare parte m-am folosit de acest prilej ca să mă mai eliberez, povestind prin ce am trecut, de furia acumulată în tot acest timp. Și pentru asta le mulțumesc acestor oameni care mi-au dat timpul lor într-o după-amiază de vineri. Am avut inclusiv o viitoare mămică, venită tot din București, așteptăm vești bune luna viitoare.
Am reușit să recuperez cărțile trimise de prietenul meu Traian și pe care cineva (nu știm cine, aparent nimeni n-a făcut asta) le-a împrăștiat prin bibliotecă. A fost nevoie să ia astăzi Elena la mână toate cărțile ca să le găsească. Normal că le-a găsit, Elena a lucrat la pușcărie, nu putem ascunde nimic de ea. Cred că atunci când a început să citească fiecare titlu din bibliotecă, cele patru cărți au ieșit din rând, spăsite, și au spus: noi suntem, doamna Elena, să nu ne bateți! Așa că am început azi să citesc Introducere în filosofie, de Daniel-Pascal Zorn, tradusă chiar de Traian. V-o recomand, dacă încă rătăciți pe acest drum.
Am terminat de citit Moral Ambition, a lui Bregman, de unde am rămas cu mult mai multe decât acel desen cu patru cadrane despre care am vorbit și la podcastul Vocea Nației. Încă mai am din cartea Kylei Scanlon (pe care cred că am botezat-o Stanton la un live), pe care aș fi vrut s-o citim, eu și Anca, înainte să publicăm Atenție cu intenție. N-am fi avut cum, Kyla a publicat după noi. Foarte fresh perspectiva asta, pe care am conturat-o cumva și noi, despre economia atenției, care a devenit infrastructura fundamentală. În sensul că atenția nu mai e doar un efect al succesului, ci este moneda principală. E ceea ce generează capital, nu invers. Kyla explică, și însoțește explicațiile cu desene, că povestea spusă devine capital care umflă valoarea atenției, iar speculația este acel strat care o face tranzacționabilă. În situația asta se află influencerii, piețele de predicții (Polymarket), start-upuri care reușesc doar prin viralitate. Toate monetizează pur și simplu atenția.
Mă uitam la știrile de azi, cu încercările domnului Anastasiu de a poza în continuare într-un băiat foarte ok, care nici n-a șpăguit ani de zile o funcționară de la ANAF. Cu o nesimțire care pe mine mă îngrozește, acest șmecheraș pe care nu-l înghit nici cu un butoi de lămâie ne spune că firma lui avea probleme și ar fi intrat în faliment dacă n-ar fi găsit această rezolvare, adică să șpăguiască o funcționară de la ANAF printr-un contract fictiv de consultanță. Și mă gândeam, plecând de la acest caz, că de fapt nouă ne lipsesc tinerii nepătați care să înceapă nu doar să se implice la nivel politic, ci și să construiască și să pună în aplicare politici publice. Pe scurt, să-și construiască lumea în care vor să-și crească copiii și nepoții. Sigur, e greu să te gândești la lumea pe care vrei să o construiești când tu nu știi ce urmează, când viața are zero predictibilitate. Pentru că asta e problema generației Z, mai spune Kyla în cartea In This Economy?: sfârșitul progresului predictibil. Asistăm – dar dacă noi, ăștia bătrâni, nu ne scoatem capul din cur să vedem asta nu vom înțelege nimic – la un colaps al așteptărilor tradiționale: educație-job-casă-pensie. Du-te la școală și învață, le spunem copiilor. Și ei se duc. Și învață, că jar mănâncă dacă nu. Dar nu au un, cei mai mulți, un job sigur după ce învață de le sar capacele. Scanlon spune că sunt două reacții predominante, ca reacție la incertitudine: Pragmatismul „cu trusa de scule“, adică revenirea la meserii practice (instalatori, electricieni). Învață, mă, o meserie! Și speculația extremă: crypto, meme stocks, pariuri sportive. Acești copii sunt dominați de neliniște, de anxietate, de nihilism. Cum ar putea fi altfel, din moment ce percepția tinerilor despre această lume este de respingere continuă. E greu să intri la facultate, e greu să găsești un job, e imposibil să cumperi o locuință. Și ca și cum nu era suficient algoritmul rețelelor, vine și AI și amplifică această anxietate. Pare că AI elimină tocmai joburile de început, făcând intrarea în muncă și mai incertă. Și în acest timp nu există un plan pentru oameni. Politicienii nu au nicio politică coerentă: nici măcar UBI nu e o soluție suficientă, pentru că nu oferă demnitate sau sens. Cumva, toată vina e aruncată tot pe individ. Avem prea multă informație, prea puțin adevăr. Platformele sociale stimulează narcotizarea prin scrolling, iar AI va face asta și mai eficient. Există, mai spune Kyla, o desensibilizare colectivă și o lipsă tot mai mare de „fricțiune“ – ceea ce duce la pierderea sensului. Tehnologia reduce fricțiunea, dar și sensul. Când totul e prea ușor, viața devine anesteziată. Fricțiunea creează sens – la fel ca lupta, efortul, depășirea obstacolelor. În absența acestor elemente, riscăm să devenim niște ființe pasive, capturate de confortul digital.
Este însă totul fără speranță? Desigur, nu. Ideea e să ne propunem să devenit creatori de soluții. Să ne provocăm permanent, să fim curioși, dar ca să facem toate astea avem nevoie de atenție, pe care trebuie să învățăm să o cheltuim strategic. E nevoie de lideri și organizații care știu să transforme atenția în acțiune reală – să livreze, nu doar să viralizeze. E ceea ce încercăm și noi, cu Teatrul Nației, cu acest hub cultural care ne-a mâncat ficații, dar sperăm să ne îndestuleze inimile și să ne alimenteze sensul. Încă o idee din cartea Kylei: Viitorul aparține celor care combină puterea atenției cu capacitatea de a construi realități tangibile. Așa că dați drumul la treabă, copii. E timpul vostru. Unii dintre noi suntem aici să vă ajutăm. Dar trebuie să vreți să zburați!
Astăzi, sâmbătă, avem concert Jurjak seara, la Teatrul Nației, dar vă așteptăm pe aici începând cu ora 10 dimineața. Eu voi fi la subsol dimineață, că am tenis cu Adi, dar apoi ies la lumină. August va fi o lună plină la Teatru, cu zece concerte. Îmi spunea cineva în seara asta că orașul ăsta abia are zece concerte pe an, iar noi propunem atâtea într-o lună. Da. Vor fi și cel puțin două de stand-up. Vin și lansările de carte în bibliotecă și, odată cu sala cealaltă, de teatru, vin și spectacolele de teatru, conferințele, dezbaterile, atelierele și multe altele. Noi am construit acest loc. Acum, să-l umplem de viață și idei bune.
Albumul săptămânii
Breakthrough – Joe Bonamassa
Un album care mi-a amintit de pasiunea pentru blues-rock. Include o serie de piese originale, dar și câteva reinterpretări, cu un mix de influențe care variază de la blues tradițional la rock contemporan. Producția e impecabilă, evidențiind talentul nativ lui Bonamassa și al colaboratorilor săi.
Pe mine m-a captivat de la prima ascultare, și l-am ascultat de mai multe ori săptămâna asta. Așa că recomand acest album, fie că sunteți fani ai lui Bonamassa sau doar apreciați un blues-rock de calitate. E fără îndoială un must-listen pentru cei care caută muzică autentică.
Starea Sănătății
„Pentru o viață sănătoasă consumați zilnic minimum doi litri de lichide“ – se aude zilnic în televizoarele românilor. Despre ce e greșit în această recomandare și cum ne menținem bine hidratați, mai ales pe timp de caniculă, dar nu numai, discutăm în cel mai recent episod Starea Sănătății.
În plus, vorbim și despre primul ajutor în caz de infarct sau AVC, pentru că aceste două urgențe majore apar inclusiv pe fond de deshidratare.
Starea ideilor
Un alt deficit care ar trebui să ne sperie. Poate chiar mai tare.
Pe 24 iulie, omenirea a marcat World Overshoot Day, adică ziua în care am epuizat tot „bugetul“ naturii pentru acest an. Pentru tot restul anului vom trăi pe „credit ecologic“. Cu alte cuvinte, consumăm resursele pe care Pământul ni le oferă într-un ritm mult mai accelerat decât capacitatea planetei de regenerare.
Din păcate, toată atenția noastră este în continuare pe aceleași modele economice din care am eliminat complet contribuția naturii, deși depindem în mod fundamental de ea pentru absolut tot ce facem în fiecare zi.
Cercetătorul Alexandru Tătar explică într-un articol publicat pe InfoClima:
Economia este de obicei discutată ca și cum ar fi independentă de aceste sisteme terestre, o greșeală care îi împiedică pe unii economiști să accepte că economia este un subsistem al biosferei. Economiile sunt sisteme deschise, ceea ce înseamnă că structura și funcțiile lor depind de un „flux“ continuu de materii prime și energie din și către mediu. Ele necesită intrări de resurse și produc ieșiri de deșeuri la fel ca orice alt sistem deschis.
Toate formele de viață sunt sisteme deschise, inclusiv tu și eu. Mâncăm și ne hrănim. Viețile noastre depind de aceasta. Și mașinile sunt sisteme deschise. Ele au nevoie de energie pentru a funcționa, sunt fabricate din materiale care trebuie înlocuite atunci când se uzează și, în funcție de scopul lor, procesează materiale și generează produse și deșeuri.
În mod similar, economiile necesită aporturi continue de materiale și energie care, în cele din urmă, devin deșeuri care trebuie eliminate. Reutilizarea și reciclarea pot prelungi durata de viață utilă a materialelor într-o economie, dar, pe măsură ce acestea se degradează, ajung la un punct în care nu mai pot fi utilizate și devin deșeuri.
Dependența fundamentală a economiei față de mediu este prea des trecută cu vederea în discuțiile despre economie.
Dacă vrei să-ți alegi și o cană, te invităm să arunci o privire peste site-ul nostru.✨
Mulțumesc, Starea Nației, pentru sprijinul acordat în promovarea cercetării pe care am realizat-o. Cu considerație, Alexandru Tătar.
Mulțumim!!