Starea Săptămânii 22 iunie 2025

Tot ce credem că trebuie să știi

Jun 22, 2025

Bun găsit la Starea Săptămânii!

🟠 Și când toată lumea îl înjura pe directorul companiei aproape falimentare CFR Călători, pentru că are leafă de 5.500 de euro (pe lună), iată că l-a salvat directorul altei companii românești extrem de neperformante, STB. Adică fosta RATB, cum o știm noi, ăștia din provincie. Ține-te bine de bară, că e groasă rău, s-ar putea să te ia cu amețeală: directorul STB are 12.000 pe lună. Euro, care lei? Serios? 12.000 de euro, salariul a 14 fraieri care așteaptă în soare un autobuz ce nu mai vine.

🟠 Amuzantul domn Adrian Câciu, de la PSD, continuă să ne învețe cum se face. La o săptămână după ce a declarat la televizor că gata, dom’le, am renunțat la mașina aia de 100.000 de euro care vă stă vouă în gât, aia închiriată de la firma unui prieten, adică împrumutată de la firma soției… La o săptămână, deci, domnul deputat a plecat la mare, încărcat cu bagaje, cu șampanie și cu fosta soție – ai ghicit, exact cu mașina la care tocmai renunțase! Ori, cine știe, poate mașina nu a vrut să renunțe la el. E posibil. Domnul Câciu e totuși o valoare, e un briliant, vorba aceea. Sau poate că soția l-a angajat ca șofer, că nu se mai ajungea omu’ cu banii.

🟠 Un sociolog a analizat originea socială a 2.400 de persoane din politică, justiție, administrație și economie. Concluzia: toate aveau recomandare de la PSD și PNL. OK, am glumit: mai erau și de la UDMR+USR câteva, conform algoritmului. Gata, scuze, aici e vorba de Germania, deci să lăsăm glumele. Sociologul german, așadar, s-a dus cu studiul tocmai hăt, cu 150 de ani în urmă. Concluzia: aceleași elite și familii de industriași conduc economia Germaniei de mai bine de un veac, în ciuda a trei schimbări complete de regim politic. Deși, în perioada analizată, ponderea claselor mijlocii în populație a crescut semnificativ, puțini reprezentanți ai acestui grup au reușit să ajungă în vârful celor mai mari companii germane. Sau pe scurt: originea bate meritul.

🟠 Știm că ești atent, dar mare grijă la fraudele online. Tot mai multe cazuri în care infractori cibernetici trimit citații false în numele unor autorități precum Poliția Română, Interpol sau Europol, al căror scop este „de a speria destinatarul“ şi de a-l determina să ofere rapid informaţii personale sau financiare. Plus tentativă de phishing cu un site ce imită identitatea site-ului ANAF. Da, bine, aici e destul de simplu să-ți dai seama de fraudă. Păi, primul indiciu: acel site chiar funcționează, deci e greu de crezut că e un site oficial, al statului român. Și gata.

🟠 Nu credeam că se mai fac mizerii de-astea în 2025, dar iată: profesori universitari din Timișoara care luau bani de la studenți pentru a-i primi în examen. Mai exact, studenții trebuiau să plătească aceste sume justificate ca fiind „contravaloarea absențelor“. Absențe făcute, de fapt, de profesorii lor, care nu veneau la cursuri. Plus alte peripeții cu profesorii care fentau programele Erasmus. E frumos, toate astea se întâmplă la Universitatea de Științele Vieții. Un fel de „școala vieți“ da’ pe învățământ superior, deci facultatea vieții.

🟠 Și ce ziceau, că avem probleme cu banii, cu colectarea, cu gapul de TVA, cu deficitul, cu finanțele în general? Păi, să-l punem pe Adrian Câciu la Guvern! Am glumit. Mai bine să încercăm și cu ChatGPT. Uite, un tânăr milenial din India a lăsat ChatGPT să-i gestioneze banii timp de 30 de zile. Rezultatele l-au șocat: după o săptămână a plecat la mare cu fosta lui soție. Am glumit. L-au șocat în sensul bun.

🟠 Alertă în lumea științifică, s-au aprins becurile, au sărit siguranțele, se părea că telescopul Hubble a descoperit o ditamai gaura neagră. Noroc că au venit „cercetătorii“ de la Curtea de Conturi și au făcut un apel la calm: stați liniștiți, e de la noi, nu e gaură neagră, e doar o gaură în buget de 457 de miliarde de lei. Da, da, ai citit bine: Curtea de Conturi a descoperit „abateri“ bugetare, în intervalul 2017-2024, în valoare totală de 457 de miliarde de lei. 91 de miliarde de euro! Niște abateri cât trei PNRR-uri și ceva.

🟠 O fi pe bune? Tatăl unui soldat rus ucis pe frontul din Ucraina a fost „răsplătit“ de guvernatorul orașului cu un cuptor cu microunde. Cum adică la ce-i folosește? Dacă se cuplează cu alți părinți, care au primit mașini de tocat carne, pot să gătească împreună mâncare pentru pomeni. Nu e chiar tâmpit Putin, gândește foarte practic.

🟠 Stai, cum? Studii realizate în Franța arată că băuturile ambalate în sticlă conțin mai multe microplastice decât cele din recipiente de plastic. De până la 50 de ori mai multe. A fost o surpriză și pentru specialiștii implicați în cercetare, care au explicat: contaminarea provine în principal de la capacele de metal folosite pentru sigilare. Păi atunci să se ambaleze, dom’le, direct în mircoplastic, măcar știm o treabă.

P.S. Nu, n-o să apară șampania la PET, băuturile în sticlă cu dop de plută sunt cât de cât ferite de contaminare. Apropo, pe Magazinul Nației avem și spumant dezalcoolizat.

🟠 Gata cu telefoanele mobile de la Apple, alea cu mărul mușcat pe spate. Acum putem să ne luăm telefonul cu șuviță de păr portocaliu dată cu o tonă de fixativ. Probabil ăsta va fi logoul smartphone-ului Trump. Da, Trump. Trump Mobile. 499 de dolari bucata. Trump Organization oferă și abonamente, cică la versiunea cea mai scumpă ai și opțiunea să îl suni pe Vladimir Putin și să-i pui muzică.

#nuatiintelesnimic. Cum ne vor rezolva problemele cei care le-au făcut. Și ce-ar trebui să fie ANAF, dar nu este

Scriu tot sâmbătă seară, după o zi în care Kara ne-a dat emoții cu o accidentare. Încă adunăm dovezi în încercarea de a înțelege cum și-a putut zdreli urâțel urechea – vai, cât sânge poate să curgă de acolo – și chiar despica un pic pielea la gât, unde acum poartă mândră trei capse de argint, având nevoie de intervenția Ancăi, veterinara noastră.

Suntem destul de agitați cu deschiderea hubului nostru cultural din Ploiești, sperăm să se întâmple pe 1 iulie. Facem ultimele retușuri, ultimele teste, de luni, 23, programul la cafeneaua din Ploiești se schimbă, va rămâne zilnic, în cursul săptămânii, de la 8 la 17. Pentru a se evita confuziile, hubul cultural se va numi Teatrul Nației, așa va fi și comunicat peste tot, e practic cea mai mare realizare a noastră. Și ne mândrim cu ea. Nu știu să mai existe nebuni care să fi făcut un hub cultural privat, cu două scene care să corespundă tuturor normelor de siguranță (ignifugate, compartimentate pentru a putea ține un eventual foc timp de 30 de minute, cu detecții etc.), în două săli diferite (complet dotate și ele cu sunet de înaltă calitate și lumini cu ajutorul celor de la ZEEDO), una dintre ele cu un ecran uriaș LED, cealaltă prevăzută cu proiector pentru filme, apoi bibliotecă (da, când toate se închid, noi deschidem una), loc pentru workshopuri, plus un studio și o regie complet echipate, care vor oferi și celor care nu pot participa fizic la evenimente (spectacole, concerte, conferințe, lansări de carte etc.) experiența de acolo, prin platforma noastră de streaming. Nu mai zic de celelalte, grădina senzațională (pe care o vom amenaja probabil anul viitor, că nu mai sunt bani), terasa cu acoperiș retractabil și cu încălzire în pardoseală, băcănia, bucătăria, prăjitorul de cafea și, desigur, sala de tenis de masă de la subsol. Încă lucrăm la cantina socială.

Chiar dacă bucuria deschiderii s-ar putea transforma repede în tristețea falimentului, la ce măsuri economice se anunță, împotriva cetățenilor și împotriva activităților culturale, nimeni nu ne va lua bucuria asta, a unui proiect dus la capăt pentru o cauză bună. Râdeam azi amar cu Monica, Raluca și Eugen, adică oamenii care au dus greul acolo în ultimul an, cu șantierul, că am deschis noi prima cafenea când a început pandemia, suntem construiți să rezistăm. Dar n-o vom putea face fără comunitatea asta senzațională, care ne împinge de la spate și nu ne-a lăsat să picăm. Apropo, dacă știți pe cineva interesat de un teren de 2,5 hectare la Predeluț, lângă castelul Bran, la mai bine de jumătate din prețul zonei, dați de veste, renunțăm la dezvoltarea pe care voiam să o facem acolo, deși avem proiectul făcut, e mult prea mult pentru ce putem duce noi. Și criza care se adâncește ne obligă să încercăm că scăpăm de bănci.

Astăzi am ales scaunele pentru teatru și materialele pentru cortină. Și la fel ca la cele două cafenele, nu va exista o deschidere oficială, pur și simplu deschidem. Pentru toată lumea. Testele le-am făcut și le vom face și zilele astea pe prieteni și pe abonații plătitori, care au venit și luni și vor veni și mâine, sper, să participe la emisiunea Starea Nației Live din sala mare și să primească un tur complet al locului (te poți înscrie aici).

Și-acum, despre starea nației. Țara, nu emisiunea. A durat, una peste alta, cam o lună să realizez că, deși nu suntem în cel mai mare rahat în care ne puteam afla după alegerile astea, suntem în același rahat în care eram și înainte de anul ăsta. Un an în care mințile prea multor cetățeni au fost întoarse împotriva științei, împotriva logicii, împotriva bunului simț, împotriva realității și mai ales împotriva tuturor celor care n-au vrut să meargă cu ei acolo unde s-au lăsat duși de propaganda rusă. România a pierdut din păcate fără să încerce măcar să riposteze războiul care se dă pe rețele pentru atenția cetățenilor săi.

Politicienii au ieșit pe rând să spună că au înțeles mesajul oamenilor. Până la urmă, toți oamenii care au votat în turul al doilea al prezidențialelor, peste 11 milioane, au votat împotriva sistemului politic care ne-a adus aici. Cu toate astea, politicienii nu au înțeles. Nici n-aveau cum, pentru că ei știu un singur mod de a face lucrurile. Adică, fix cel condamnat acum de toți românii.

Din păcate, nici Nicușor Dan nu pare să fi înțeles. Și da, cu siguranță e prea devreme pentru verdicte, omul nici n-a învățat bine unde-i buda la Cotroceni, așa că sper să mă înșel eu, dar anturajul, declarațiile, măsurile economice discutate nu-l ajută pe președinte să pară un tip care chiar vrea să rezolve situația, care chiar își dorește să schimbe lucrurile în bine, să schimbe cu totul felul în care funcționează statul român. Pentru că, să ne înțelegem, noi nu avem acum nevoie de un stat care să funcționeze mai bine. Nu, asta am tot încercat, nu se poate. Noi avem nevoie de un stat puternic, mult mai puternic decât azi, care să funcționeze complet diferit, având cu totul alt scop: bunăstarea cetățeanului.

Oricât am încerca, nu putem găsi azi în statul român suficiente dovezi că el funcționează în interesul cetățeanului. Din contră, oriunde ne uităm mai atent găsim doar dovezi că avem de-a face cu un stat care servește exclusiv interesele mafiilor care-l populează la vârf. Și aici mă refer la organizațiile mafiote cunoscute sub numele de partide (în special PSD și PNL) și la Serviciile de informații, care „joacă“ pe tot terenul, transformând toată România într-un câmp tactic. Să ne înțelegem: Nicușor Dan e, cel mai probabil, din ce știm azi, onest. E, fără îndoială, o figură atipică în politica românească. Nu pare să fure, nu minte cu nonșalanță, nu joacă jocuri duble. Dar problema lui nu e caracterul. E sistemul în care a intrat. Iar acel sistem nu se reformează cu bună-credință. Nu se schimbă doar pentru că liderul e altul. Pentru că, sincer, Nicușor Dan n-are cu cine. Și nici nu pare că înțelege cu adevărat unde e problema.

Avem aceiași oameni la putere. Cu aceleași rețele, aceleași reflexe, aceleași strategii de imagine, aceleași minciuni ambalate în limbaj birocratic. În 35 de ani, instituțiile au fost permanent consolidate pentru a le putea conserva partidelor puterea, nu pentru a-i deservi pe cetățeni. Se protejează pe ele însele, nu sunt capabile de a reconstruit încrederea.

Nicușor Dan pare dispus să încerce exact ce-au făcut și alții înaintea lui, doar mai timid: tratează simptomele, ignorând cauzele. Scriu o emisiune pentru marți pe acest subiect, dau aici un singur exemplu. Tot spun la emisiune, de ani buni, în corul de înjurături al unora, că avem nevoie de un stat mult mai puternic. Ce înseamnă asta azi? Păi, pentru că tot se iau aceste măsuri economice imbecile, prin care practic tot greul e aruncat din nou în spatele cetățenilor, hai să ne uităm la ANAF. Aceleași vorbe despre digitalizare, nimic despre angajarea de oameni capabili să înțeleagă sistemele de fraudă, nimic despre controlul marilor companii, pentru care România e un paradis, fiscal și de forță de muncă ieftină, comparativ cu țările lor.

Și documentând emisiunea, am ajuns la Franța, care are, în cadrul Direction Générale des Finances Publiques (DGFiP), o structură specială numită: Brigade de vérification nationale et internationale (BVNI). Adică niște inspectori fiscali pe care n-ai vrea să-i cunoști, dacă ești mare companie. Oamenii se pricep la prețuri de transfer, structuri offshore, legislație internațională, audituri complexe pe grupuri multinaționale. Și când zic că se pricep nu înseamnă că au fost la un curs de perfecționare pe însoritul litoral al Mării Negre, unde s-au îmbuibat și îmbătat și babardit trei zile pe banii statului, cum se face la noi. Oamenii ăștia sunt trimiși direct în marile corporații și grupuri internaționale. Adică acolo unde ai noștri nu merg niciodată. Pentru că nu vrem să îi supărăm pe investitori, ce ne facem dacă pleacă? Ăsta e mesajul politic care li se transmite lucrătorilor ANAF zilnic. Orice, dar să nu ne atingem de investitori. Brigada asta a francezilor se ocupă doar de cazuri mari, cu mize de milioane de euro. Au la dispoziție tot ce le trebuie, scule, tehnologie, acces la baze de date gen OECD - Tax Inspectors Without Borders. Mai mult decât atât, au sprijin politic. De la președinte la ultimul funcționar, acolo de discută despre justiție fiscală.

Și am căutat și câteva exemple: În 2016, fiscul francez a lansat o anchetă majoră, vizând 1,6 miliarde € în impozite neplătite. Deși în final Google a plătit mai puțin, cam 500 milioane de euro, cazul a fost un semnal clar: Franța nu tolerează „optimizarea” la nesfârșit. A pățit-o și Apple, investigată pentru prețuri de transfer și profituri direcționate în Irlanda. Și ca să evite alte probleme, compania a acceptat plăți retroactive de zeci de milioane. Și dacă vreți ceva și mai frumos, compania care pune bazele obezității peste tot în lume, McDonald’s, a fost anchetată pentru că direcționa încasările din restaurante către Luxemburg prin redevențe. La noi cum o fi, ia să ne interesăm, că doar nu s-o interesa cineva de la ANAF, nu? În 2022, McDonald’s a plătit 1,25 miliarde de euro, după un acord cu Fiscul francez, fără proces. Ok, poate nu sumele astea, că nu suntem Franța, dar eu cred că aproape tot deficitul ăsta poate fi acoperit într-un an doar dacă transformăm și dotăm ca lumea, cu oameni și cu resurse, ANAF-ul. Atât. Și nu umblăm la nicio taxă. Doar că nici președintele și nici premierul desemnat nu sunt oamenii care să facă asta. N-au cum, de vreme ce sunt înconjurați de consilieri și oameni care reprezintă exclusiv opinia marilor companii. Cât despre ANAF, să fim serioși, e suficient să ne uităm peste recentul raport al Curții de Conturi ca să înțelegem că ANAF e acolo să îi protejeze pe cei care fură. Și asta pentru că ăsta e ordinul pe unitate. Și când spun unitate chiar la asta mă refer, ANAF este o unitate a serviciilor de informații, care s-au infiltrat acolo pentru combate evaziunea și au sfârșit prin a o proteja. Mai multe săptămâna viitoare, la emisiune.

Sigur că se poate face ceva, doar că nu cu acești oameni, nu cu aceste reflexe. Și cu siguranță nu dacă ignorăm în continuare ideea că reforma înseamnă să reconstruiești statul ca relație, nu ca aparat. Până atunci, #nuațientelesnimic rămâne, din păcate, nu un slogan, ci un diagnostic.

M-a rupt zilele trecute o mamă care m-a sunat din Italia, să mă felicite după ce a urmărit episodul despre educația sexuală, pe canalul Starea Sănătății – puteți intra și acolo, nu mușcă. Mi-a povestit plângând, ca mamă de copil gay care și-ar fi dorit să știe mai multe la momentul potrivit, despre nevoia de educație pentru părinți. Noi nici educația pentru copii n-o facem cum trebuie. O să relatez cazul la live-ul de luni.

📢 Ai o firmă? Până pe 25 iunie poți face un gest simplu, dar cu impact: redirecționează 20% din impozitul pe profit către proiectele Starea Nației, fără niciun cost pentru compania ta.

✅ Tot ce trebuie să faci este să depui Declarația 177 la ANAF și să alegi să susții un proiect în care crezi.

💡 Este vorba de banii deja plătiți statului – îi poți direcționa acolo unde chiar contează.

⏳ Grăbește-te, termenul limită este 25 iunie!

Cartea săptămânii

Rewriting the Rules of the European Economy – Joseph Stiglitz

Economia nu este un scop în sine, ci un mijloc către un scop. Iar scopul este acela de a îmbunătăți condițiile de viață și bunăstarea oamenilor.

Politicienii și economiștii noștri se poartă ca niște contabili. Pentru ei, economia nu a însemnat niciodată altceva decât cifre. Potrivirea unor cifre este pentru ei un scop în sine, nu un mijloc. Or, în acest punct în care ne aflăm azi, nu mai poate fi vorba doar despre asta.

Guvernele din prezent au oferit răspunsuri timide la probleme grave, scrie Stiglitz, economist laureat al Premiului Nobel pentru Economie. Eșecurile politice și sociale au contribuit la ascensiunea partidelor de dreapta extremă. Populații marginalizate sunt învinovățite pentru toate relele care se petrec în Europa. Dar problemele Europei de azi izvorăsc din decizii care se bazează pe o venerație oarbă a piețelor în mult prea multe domenii, mai scrie economistul.

Sigur că există și alte moduri în care am putea face lucrurile. Iar Stiglitz oferă o serie de soluții în cartea asta. Toate regulile economice sunt gândite de niște oameni, la un anumit moment. Ele ar putea oricând să fie rescrise. Pentru că economia nu este o știință cu legi naturale imposibil de schimbat.

Dar, ca să înțelegi asta, trebuie să te expui la idei diferite, la lecturi, să ieși din birou, din camerele de ecou, să recunoști când greșești, să-ți dai voie să te răzgândești, ba chiar să faci un titlu de glorie din faptul că ai dat voie argumentelor solide să-ți schimbe părerea.

When the facts change, I change my mind. What do you do, sir? – e un citat celebru, atribuit economistului John Maynard Keynes. Când faptele se schimbă, îmi schimb și eu părerea. Dumneavoastră ce faceți?

Toate regulile și ideile despre economie pe care le-am avut până acum ne-au adus până într-un punct. Unele dintre ele au făcut mult bine, au adus bunăstare, au scos oameni din sărăcie. Dar lumea s-a schimbat complet. Gata. Faptele s-au schimbat. Totul s-a schimbat. Suntem doar ridicoli insistând să nu ne schimbăm deloc părerile.

Albumul săptămânii

No Place Like Home – Badflower

După două albume pline de nerv, sarcasm și subversivitate, Badflower revine cu No Place Like Home, care schimbă tonul fără a pierde din esență. Este, fără îndoială, cel mai „cuminte” album al lor – mai puțină furie, mai puține sloganuri, mai multă introspecție. Temele sunt personale, melodiile respiră altfel, iar tonul general e unul matur, aproape resemnat pe alocuri, dar cu o sinceritate care lovește la fel de puternic ca riff-urile din primele albume.

Îmi place la albumul ăsta că nu încearcă să provoace, ci să înțeleagă. Și tocmai în această schimbare stă forța lui: nu mai urlă, dar spune lucruri grele, pe tonul acela liniștit care nu lasă loc de îndoială.

Starea Sănătății

„Aproximativ 45% dintre fetele sub 15 ani devenite mame în statele Uniunii Europene provin din România, 30% din mamele minore (sub 18 ani) din Uniunea Europeană provin din țara noastră și unul din zece nou-născuți din România are o mamă adolescentă“, arată un raport Salvați Copiii din februarie anul trecut.

Educația pentru sănătate are statut de materie opțională în școlile din România. Iar de cele mai multe ori lipsește. În jurul ideii de a introduce materia numită Educație sexuală gravitează o mulțime de conspirații, care își au rădăcinile într-o dezinformare despre programul EVARS din Franța.

Povestim despre toate astea în cel mai recent episod Starea Sănătății, pe canalul nostru de YouTube.

Starea ideilor

Ideea de azi e una foarte proastă și vine de la parlamentari PSD, PNL, USR și UDMR. O inițiativă legislativă depusă pe 16 iunie, prin care se propune, printre altele, reglementarea parcării motocicletelor și mopedelor pe trotuar (cu condiția de a lăsa un metru liber pentru pietoni).

Nivelul de accesibilitate redus din orașele din România, mai ales când este vorba de părinți cu cărucioare de copii sau persoane cu dizabilități, este foarte bine cunoscut și intens mediatizat de ani de zile. Pietonii se confruntă deja cu mașini parcate neregulamentar pe trotuare, cu gropi, borduri prea înalte sau trotuare mult prea înguste. În plus, în ultimii ani, apariția trotinetelor electrice a îngreunat și mai mult mersul pe jos, în siguranță, pe spațiul public. Propunerea de a (mai) permite (și) parcarea motocicletelor și mopedelor pe trotuar, pe lângă toate obstacolele existente deja, chiar și cu păstrarea unui metru liber, va agrava și mai mult situația pietonilor.

Printre inițiatorii proiectului se află Kelemen Hunor, care scria anul trecut în timpul campaniei prezidențiale pe pagina personală de Facebook: „Nu iubesc motorul pentru că îmi place viteza ci pentru că te lasă să simți vântul, soarele, ceața, toamna direct pe piele. Așa trebuie să arate libertatea“.

Noi credem că și libertatea de a merge în siguranță pe trotuar este importantă. Dacă și tu crezi la fel, te încurajăm să le scrii inițiatorilor să-și retragă proiectul sau să scrii Senatului să respingă propunerea. (Pentru detalii, găsești aici documentele relevante înregistrate la Senat).

Și un exercițiu de imaginație. Cum ar fi dacă lucrurile ar sta precum în imaginea de mai jos? Cum ar fi dacă și pietonii ar putea să-și depoziteze bunurile pe benzile pentru mașini sau dacă și cicliștii ar putea să-și lase bicicletele „pe avarii“ pe șosea?

Alte recomandări

🟠 Dacă ești din Ploiești sau ai drum prin oraș mâine, te așteptăm la hub-ul nostru pe care-l vom inaugura pentru public săptămâna viitoare, ca să iei parte la întâlnirea live cu abonații. Accesul se face începând cu ora 18:30 și te poți înscrie gratuit aici.

🟠 Probabil ai auzit deja că librăria La două bufnițe se închide după aproape 9 ani de activitate. Așa că dacă vrei să te mai bucuri de acest spațiu, le poți face o vizită până la finalul săptămânii viitoare.

🟠 Cum construiești povești care să dea speranță, dar care să fie și adevărate într-o lume în care devine tot mai greu să distingi între ficțiune și realitate? Cum articulezi un discurs consistent într-un context în care discursurile devin tot mai fragmentate și mai polarizate? Răspund la aceste întrebări Dragoș și Gianina Cărbunariu, joi, de la ora 18, la Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj.

Evenimentul are loc în cadrul Festivalului Universitar de Teatru și Film, cu tema Performing Society. Programul complet al festivalului aici.