Starea Săptămânii 21 decembrie 2025

Tot ce credem că trebuie să știi

Dec 21, 2025

Bun găsit la Starea Săptămânii!

🟠 Așa ceva. Un securist împuțit care a tras în manifestanții de la Timișoara, în zorii Revoluției din decembrie 1989, nu doar că nu a fost trimis la ocnă, dar în anii democrației a fost avansat și apoi trecut în rezervă cu pensie specială. Prima persoană ucisă prin împușcare la Revoluție a fost victima lui. O poveste teribilă. Dar poate avea și efecte benefice: dacă, de Sărbători, ți se face rău de la mâncare, citești articolul și vomiți instantaneu. Și ai scăpat de belele.

🟠 Și ceva frumix, de vară. În 2019, un secretar de stat de la Transporturi conducea pe autostrada A2 cu 201 km/h. Mașina a fost „văzută“ de radar. Fiind mașina ministerului, Poliția a trimis o solicitare, pentru a afla cine a fost la volan. Secretarul de stat i-a cerut șefului său de cabinet să-și asume contravenția. Acum derulăm un pic. DNA-ul a făcut dosar penal pentru fals în declarații, fals intelectual, chestii de-astea. În 2022, șeful de cabinet a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției și a fost condamnat în martie 2022 la 2 ani și 2 luni închisoare (cu suspendare). În 18 decembrie 2025, Tribunalul Ilfov a decis încetarea procesului penal în cazul fostului secretar de stat din Ministerul Transporturilor, pe motiv că faptele s-au prescris. Decizia – care vine după 23 de amânări ale pronunțării – nu e definitivă, OK, dar nu are ce să se mai schimbe. Practic, ce învățăm noi de-aici? Că viteza nu e bună. Nu te mai grăbi, fraiere, să închei acorduri de recunoaștere, că uite ce se-ntâmplă, te alegi cu o condamnare, pe când ceilalți implicați o țin ușurel, din pedale, ca să nu-i prindă radaru’.

🟠 Uau! Suntem aproape de o performanță uriașă: titlul european, mondial, olimpic și intergalactic la înot teoretic! Cum adică ce-i aia înot teoretic? Exact cum îi spune numele. Avem la Constanța un centru extrem de puternic la această disciplină, iată: „Încă o grozăvie în sportul românesc: țintă pentru «rechinii» imobiliari! Bazinul din Palatul Copiilor a fost închis, copiii fac cursuri TEORETICE de înot!“ Acum e clar, sper.

🟠 A, dacă tot am zis de apă și lipsa apei. În caz că te întrebai, pe fondul scandalului cu apa din Prahova, ce se mai aude cu dezastrul de la Praid, iată: 40.000 de oameni au stat șase luni fără apă potabilă, la Târnăveni și în comunele vecine, după inundarea minei. Abia zilele astea au început să primească din nou apă la rețea. Ce zici? De ce nu a fost niciun scandal pe subiect, de ce n-am văzut spume pe la televizor, pe rețele și în Parlament? Ei, și tu acum. Ia o gură de apă și vezi-ți de treabă.

🟠 Poate știi că e în desfășurare, la Hollywood, un „război al licitațiilor“. Netflix vrea să se asocieze cu Warner Bros (adică studiourile de film Warner Bros, televiziunea HBO, cinemateca acestora și serviciul de streaming HBO Max), a depus ofertă, după care a apărut și Paramount cu o ofertă de preluare ostilă. Ce nu știe nimeni e că se pregătește acum oferta Patriarhiei Române. Da, da, am aflat pe surse că va depune și BOR o ofertă. Că doar are și BOR o platformă de streaming. Nu, asta nu e glumă. S-a lansat Trinitas Film, prima platformă de streaming cu conținut creștin-ortodox din lume.

🟠 Of, iar se leagă jurnaliștii de sfintele afaceri imobiliare ale Patriarhiei… Hal de articol, poftim titlu: „Cumpăna Preafericitului: profit sau nonprofit?“ Începutul este mizerabil: „Pe locul în care copiii găzduiți de Așezământul Social «Patriarhul Justinian Marina» se dădeau în leagăn a crescut acum un bloc, iar unde erau cazate mamele victime ale violenței domestice dorm acum echipele de muncitori care lucrează pe șantierul unui complex rezidențial de lux“. Deci, da, pare că a ales profitul. Cine știe, poate într-o zi o să se bage și în proiectul ăla de la Costinești, cu planeta Nibiru, unde-s o groază de probleme, inclusiv penale, după cum a scris Rise Project aici: „Planeta Beach Please“.

🟠 Poate îți amintești, poate ai văzut la Discovery, la MegaStructuri, pe vremea când, în loc să ne certăm pe rețele, urmăream emisiuni mișto: în anii ’90, Japonia construia un aeroport pe o insulă artificială. Aeroportul Kansai, unul imens, care a mai degrevat celelalte aeroporturi ale Japoniei. Era un vârf al ingineriei civile. Și cu costuri pe măsură. Din păcate, timpul și apa se pare că au învins calculele inițiale și structura e în pericol de scufundare. Dacă tot am ajuns la aeroporturi, ceea ce îți dorim și ție în vacanță, ne-am amintit de un articol recent despre un aeroport fantomă din Spania care, deși a costat 1,1 miliarde de euro, nu a fost folosit niciodată. Zero pasageri. Este considerat unul dintre cele mai mari eșecuri din domeniul infrastructurii din secolul XXI. Chinezii au vrut să-l cumpere, la un moment dat, cu 10.000 de euro.

Avem și noi un aeroport aproape fantomă, la Tulcea. Modernizat recent pe fonduri europene, a avut 92 de pasageri în primele șase luni ale anului. La 63 de angajați. Abia în septembrie a avut, în sfârșit, ceva mai mulți pasageri, 8.000, mai mulți decât în ultimii nouă ani! Uite, aici puteam să vorbim cu japonezii, poate ne făceau ei, la Tulcea, și o pistă de aterizare pentru bărci.

🟠 Nu prea am avut timp de artă săptămâna asta, scuze. În afară de niște decorații pe salata de boeuf n-am făcut mare brânză. Atât avem să-ți propunem, un Picasso de un milion de dolari poate fi al tău cu doar 100 de euro. Stai, stai, nu te grăbi să ne trimiți banii, e vorba de o tombolă, cu suta aia de euro cumperi bilet la o tombolă, organizatorii mizează pe 120.000 de participanți, deci șansele sunt destul de mititele. Mda, mai bine te abonezi la Teatrul Nației.

Det är inte hur du har det, det är hur du tar det. Și alte lucruri pe care le-am învățat în 2025

Încă un an. A mai trecut un an prin noi…

Daniel Pink avea dreptate în cartea Când – știința momentului perfect. Câtă nevoie avem de momentele astea de resetare! De senzația că, deși în realitate nimic nu se schimbă, totuși de la 1 ianuarie scriem într-o filă nouă.

E acest timp care îți permite – dar nu te obligă – să te uiți la cum a fost anul, să te uiți la tine sincer (puțini au curajul să o facă), la locul în care te afli, la cei din jur și să iei niște decizii cu privire la viitor, la ce vrei să schimbi la tine și la lume. Sau poți să alergi cu alții zilele astea mai mult decât ai făcut-o în timpul anului tocmai ca să nu faci analiza asta. Și pentru asta există shoppingul și mâncarea în exces de sărbători, nu?

Vineri am primit la Teatrul Nației vreo 40 de seniori – oameni între 70 și 90 de ani. Am făcut poze, am râs, le-am ascultat poveștile. Mi-au spus despre bucuriile lor simple și despre necazurile pe care le poartă. Unii rămași singuri, alții cu copiii și cu nepoții departe. Dar acum cu toții râdeau. Se bucurau de o ieșire împreună, de conversație, de atenție, de jocuri. Au venit cu rummy, cu table și au început să joace acolo. Domnii le lăsau pe doamne să câștige la table. O las să mă bată, spunea un domn. Mereu te cam bat, a răspuns doamna. Savuroși. Am făcut poze cu toți, am vorbit cu fiecare. Deși mulți spuneau că mă urmăresc încă online, cei mai mulți m-au rugat să revenim la TV, pentru că ei nu se descurcă cu tehnologia. O doamnă a venit cu banii să îi fac abonament la platformă, că nu se poate descurca și m-a rugat să facem într-un fel ca să fie ușor și pentru ea să se aboneze. Și, desigur, m-am bucurat să aflu din nou că arăt mult mai bine în realitate decât la televizor. Păi, de-aia am și plecat de la TV, am glumit cu doamnele care voiau și o îmbrățișare, nu doar o poză. Multă energie mi-am luat de la acești oameni. Și vom colabora de acum și cu acest ONG, căruia îi vom pune la dispoziție gratuit nu doar spațiu pentru astfel de întâlniri, ci și invitații la evenimentele noastre, pentru ca acești oameni să se poată bucura de cultură în orașul lor.

Am semnat câteva cărți, am dat autografe pe pungi de ceai și am surprins-o pe o doamnă scriindu-și numele în caietul de împrumut de la bibliotecă. Luase cartea lui Pollan, Cum să-ți schimbi mintea. Pesemne nu citise cu atenție subtitlul: Ce ne învață noua știință a psihedelicelor despre conștiință, moarte, adicție, depresie și transcendență. Sau poate că o luase tocmai pentru că citise asta?

Mă uitam la acești oameni și, ca unul care deja are în față un drum mai scurt decât cel parcurs până acum, m-am întrebat ce făceau ei acum 36 de ani. Erau femei și bărbați și cu zece ani mai mici decât sunt eu azi, pășind cu speranță și cu entuziasm într-o lume liberă. Mulți dintre ei aveau 35, până în 40 de ani în ‘89. La fel ca mama, la fel ca tata care nu mai e, dar care a fost acolo, pentru libertate, pentru schimbare, pentru o lume mai bună pentru noi, copiii lui. Azi trăim în lumea pe care ei ar fi trebuit să o construiască pentru copiii lor. N-au apucat. N-au știut cum. Libertatea n-a venit cu un manual de utilizare. N-au fost pregătiți deloc pentru lumea care a venit peste ei, peste noi toți. Și s-au descurcat și ei cum au putut. De fapt, la finalul zilei, cu toții suntem în acest punct, de la cel mai prăpădit până la cel mai bogat. Ne vom trezi a doua zi dimineață și vom încerca să ne descurcăm. Dar câți dintre noi și trăim și ne permitem luxul ăsta de a ne bucura de viață? Lux care nu depinde de contul din bancă decât până la un punct.

Știm din cartea lui Bronnie Ware, Cele mai mari regrete ale muribunzilor, ce spun oamenii aproape de final. Că și-ar fi dorit să nu trăiască pe pilot automat, cum mă simt și eu că sunt de ceva timp. Și-ar fi dorit să nu fi muncit atât de mult, ceea ce și eu îmi doresc de mulți ani și în loc să mai tai de pe listă, tot adaug acolo. Și-ar fi dorit mai mult curaj să-și exprime sentimentele. De multe ori și mie îmi lipsește. Toți vorbesc despre legăturile cu prietenii, care, da, se pierd când ești băgat mult prea mult în ceea ce faci. Și al cincilea regret este că și-ar fi dorit să-și fi permis să fie mai fericiți. Pentru că mulți au ajuns acolo târziu, să înțeleagă că fericirea este și o alegere, nu doar o consecință a lucrurilor perfecte. Voi câte din astea cinci bifați? Scrieți-mi la dragos@patraru.ro și spuneți-mi că stați mult mai bine decât mine. Mulțumesc.

Viața se întâmplă în timp ce noi ne plângem că nu e cum ar trebui să fie. Și dacă aștepți ca lumea să devină perfectă înainte să începi să trăiești, ajungi să mori așteptând. Mă uit la mine, în continuare fac planuri pentru viitor. Pe cinci, pe zece, pe douăzeci de ani. Planuri care mă includ pe mine ca vioara întâi. Slow down, Beavis! Probabil tot asta voi face și dacă voi ajunge la vârsta seniorilor care ne-au vizitat la hub.

Când m-am așezat ieri la scris mi-am zis că n-o să iasă un editorial dramatic.

Așa că hai mai bine să scriu câte ceva despre lucrurile pe care le-am învățat sau întărit anul ăsta – unele din experiență directă, altele din cărțile pe care le-am recomandat aici, la newsletter, toate legate cumva.

Nu condițiile, nu contextul, nu „ce ți se întâmplă” sunt decisive, ci felul în care te raportezi la ce aruncă viața spre tine. Nu, nu fac o invitație la resemnare sau la „gândește pozitiv”. Dimpotrivă. Pledez pentru luciditate, limite și responsabilitate personală într-o lume care scapă tot mai mult de sub control.

Așadar, plecând de aici, că viața nu e cum o ai, e cum o iei (mulțumesc, Ina, pentru vorba asta minunată!), am mai legat aici cinci lucruri, poate vă inspiră zilele astea.

Nu trăim prost pentru că suntem defectuoși. Trăim prost pentru că lumea e construită prost.

Ani la rând am interiorizat ideea că, dacă ești obosit, anxios, copleșit, problema e la tine. Mai citește o carte, mai fă un curs, mai optimizează-te un pic. Descoperindu-l anul ăsta pe Byung Chul Han, cu Societatea oboselii și Psychopolitics, mi-a devenit limpede că epuizarea nu e o eroare de sistem, e rezultatul lui firesc.

Anxietatea nu e un dușman. E un mesaj prost tradus. Am citit mult despre anxietate anul ăsta. Și, paradoxal, asta m-a liniștit.

Beyond Anxiety spune un lucru simplu și greu de acceptat: anxietatea apare adesea când trăiești într-o viață care nu e a ta. Când faci ce „trebuie”, nu ce e aliniat cu tine. Chiar mai devreme am răspuns unui mesaj venit pe mail de la cineva care mă întreba dacă șeful poate schimba norma după cum vrea el, amenințând în același timp că sunt mulți oameni care ar vrea jobul respectiv. Și se plânge persoana respectivă că e deja pe antidepresive. I-am spus că e deja într-un loc mult prea toxic, din care ar trebui să caute să plece cât mai repede. Iată, nu e cum o ai – job, statut, planuri –, e cum o iei. Ca pe un semn că trebuie să tragi și mai mult de tine sau ca pe un semn că trebuie să schimbi direcția.

Democrația nu cade brusc. Se tocește, ca o podea pe care calci zilnic fără să te uiți în jos.

Anul ăsta am citit mult despre autoritarism, propagandă, manipulare. Și n-am găsit niciun moment „wow, aici s-a rupt totul”. Despre tiranie și Cum funcționează fascismul spun același lucru, fără patos: lucrurile se strică încet, cu oameni normali, obosiți, ocupați.

Nu e cum o ai – ce guvern, ce lider, ce epocă –, e cum o iei. Ca pe ceva ce „merge de la sine” sau ca pe ceva ce trebuie apărat constant, inclusiv când e incomod.

Economia nu e destin. E o poveste spusă suficient de des încât să pară inevitabilă.

Ni s-a spus că așa funcționează lucrurile. Că nu sunt bani. Că piața știe. Că inegalitatea e neplăcută, dar necesară. Am realizat din tot ce am citit că „nu se poate altfel” e adesea doar lipsă de voință politică, ambalată în limbaj tehnic.

Din nou, e despre cum ne raportăm la lucruri: este sau nu traiul nostru un rezultat al unor decizii care pot fi schimbate?

Viața bună nu vine după ce termini tot. Nu vine deloc „după”.

O carte liniștitoare a fost Meditații pentru muritori. Pentru că spune, calm, fără promisiuni false: nu o să apuci să rezolvi tot.

Nu o să fie niciodată momentul perfect. Nici versiunea finală a ta. Nici lista bifată complet. Și atunci nu e cum o ai – timp, energie, ani în față –, e cum o iei. Ca pe o cursă de amânare sau ca pe un spațiu în care trăiești deja, imperfect, dar real.

În nebunia lui, 2025 mi-a adus claritate. Nu trăim într-o lume ușoară, ci într-una al dracului de grea. Și așa a fost tot timpul. Nu avem vieți simple. Dar avem, cât om mai avea, o marjă de libertate esențială: felul în care ne raportăm la ce ni se întâmplă.

Și poate că asta e, de fapt, maturitatea: să decizi cum alegi să mergi mai departe cu ce ai. Și să nu renunți la tine, orice ar fi. Richard Bach ne spune în Pescărușul Jonathan Livingston (mulțumesc, Elena Arion) că singura trădare reală e să renunți la ceea ce ești pentru a te conforma.

Așa că bucurați-vă de timp cu ai voștri, nu lăsați problemele să vă ocupe mintea în perioada asta. Vor fi tot acolo și după aceste zile.

Vă aștept pe la Teatrul Nației zilele astea.

Top cărți 2025

Cumva, deși am avut un program mult mai dezordonat de lecturi, am reușit să duc la capăt peste 50 de cărți și anul ăsta (sper să găsesc dispoziția necesară zilele astea să le adaug pe contul de Goodreads pe toate). La cele 50 se adaugă și ce-am citit pentru școală și pentru lucrarea de disertație, la masterul de psihologie sportivă. Las aici cinci titluri dintre cele care mi-au plăcut, cu precizarea că aproape tot ce-am citit și anul ăsta se află la Biblioteca Nației și puteți împrumuta gratuit:

James – Percival Everett

Apeirogon – Colum McCann

Cât timp înfloresc lămâii – Zoulfa Katouh

Moral ambition – Rutger Bregman

Societatea oboselii – Byung Chul Han

Top abume 2025

Am ascultat și anul ăsta multă muzică bună. Și am avut luxul de a vedea live peste 50 de concerte excelente aici, la Teatrul Nației. Unde 2026 va fi mult mai bun, pregătim evenimente muzicale excepționale. Rock, blues, jazz, trupe bune, artiști senzaționali și de aici, dar și de afară. Avem două săli micuțe, dar planuri foarte mari. Așa că n-ar fi rău să fiți la curent cu calendarul evenimentelor, pe care promitem zilele astea să-l facem cât mai accesibil și, cu ajutorul unui manager cultural, să putem anunța toate evenimentele din timp.

Din ce am recomandat aici și în jurnalul de pe Substack (pe care l-am abandonat pentru că era mult prea mult pentru mine, dar pe care vreau să-l reiau într-o formă mai lejeră cândva), am ascultat de mai multe ori anul ăsta ce vezi mai jos, cu mențiunea că vocile de pe primele două locuri sunt cele mai mișto pe care le-am auzit în 2025.

Ben Caplan – The Flood

Bully – Lucky for You

FISSION – Dead Poet Society

Dead Posey – Are You In a Cult?

Florence + The Machine – Everybody Scream

Starea Sănătății

🥳 Mulțumim pentru încă un an în care am învățat împreună cum să facem pași mici cu rezultate mari pentru sănătate! Suntem 188k de oameni pe canalul de YouTube Starea Sănătății. Dacă nu ai apăsat încă butonul subscribe, ajută-ne să ajungem la 200k.

🍽️ Mare parte din perioada sărbătorilor se învârte inevitabil în jurul meselor. Ține cont că mâncarea vine și cu o importantă încărcătură emoțională. Mai ales în această perioadă. Poate nu e chiar momentul să judeci ce au alții în farfurie, ce alegeri fac sau ce gândesc. Și nici să dai lecții de nutriție rudelor care te așteaptă cu mâncare pe masă. Important e ce facem în fiecare zi, nu ce mâncăm la ocazii speciale, o dată pe an. În plus, s-ar putea ca mesele de sărbători să fie, de fapt, chiar sănătoase. De ce? Pentru că mulți oameni încă mai gătesc acasă, din ingrediente pe care le cunosc.

Așa că îți dorim să mănânci conștient, în tihnă, să-i dai corpului timp să te anunțe când ai mâncat suficient; să te bucuri de conversațiile cu cei din jur mai mult decât de mâncare. Și, dacă poți, ia pe toată lumea la o plimbare după masă. Chiar și o tură în jurul blocului e mai bună decât nimic.

🎁 Încheiem anul cu sfaturi frumos împachetate și pe rețelele sociale, numai bune de dat mai departe în familie și între prieteni. Dacă nu ne urmărești încă, dă-ne un follow pe Facebook și pe Instagram. Dacă intri acum, repede, o să afli 6 pași simpli prin care poți pune în aplicare mai ușor unul dintre sfaturile pe care le auzi des de la Dragoș.

Starea ideilor

În jur de 80% dintre adulți ajung la telefon fără să-și miște picioarele, 24 din 24, scrie Rangan Chatterjee în cartea Minte fericită, viață fericită. Este esențial pentru sănătatea noastră să alocăm periodic un interval de timp în care să stăm departe de telefon.

Dacă ai nevoie de încurajări suplimentare, uite o idee tot de la doctorul Chatterjee: tratează-ți telefonul ca pe o persoană. Dacă o persoană ți-ar cere constant toată atenția, ar avea constant ceva de spus și te-ar distrage de la orice altceva ai vrea să faci în absența ei, ce sentimente ai avea față de ea? Ai vrea să mai luați o pauză din când în când, nu?

Și ce perioadă mai bună să faci asta decât acum, de sărbători, când infrastructura chiar îți permite să faci și alte lucruri, cu alte persoane, pentru că și tu, dar și cei din jur aveți niște timp liber?

Dacă nu ești mare fan al sărbătorilor, privește-le măcar din acest unghi pozitiv: e singura perioadă în care mai mulți dintre noi suntem norocoși să ne putem opri în același timp pentru câteva zile. Nu pentru că munca s-ar fi terminat, ci doar pentru că pur și simplu e momentul să ne oprim.