Starea Săptămânii 10 august 2025
Tot ce credem că trebuie să știi
Bun găsit la Starea Săptămânii!
🟠 Femeia în rochie albastră bătută de mineri, interviu în ziua înmormântării celui ce a chemat minerii să planteze panseluțe în centrul Capitalei: „Cred că în continuare există forțe care se opun democrației în România“. De citit și de dat mai departe, pentru cei ce nu știu. Nu știu, dar țin să comenteze. Ne-am cam speriat zilele astea de comentariile primite pe conturile noastre de pe rețele sau în mesaje directe. De fapt, nu comentariile au fost o surpriză, ci vehemența și violența comentatorilor. Dar, na, au fost zile tulburi, cu doliu, cu drapelul în bernă și multe minți în beznă.
🟠 Minutul și scorul, dragi ascultători, dăm legătura la Europa Liberă, care a vorbit cu șase istorici și politologi contemporani cu Ion Iliescu despre personalitatea primului președinte al României scăpate de dictatură. Deocamdată scorul este 4-2 împotriva lui Iliescu, dar se poate modifica în orice moment, desigur, căci istoria încă se scrie, mai e mult până la final, nu se știe niciodată cum vine din spate vreo fantomă a trecutului, intră prin alunecare sau la intimidare, sau cu bâta direct pe gleznă și răstoarnă toate percepțiile în careul de șaisprezece. Ce e cert e că lovitura de pedeapsă nu se mai acordă. Dosarele lui se vor opri, căci extrema comunistă din Oltenița, oricum retrasă de mult la vestiare, a decedat. Se pare că nu simulează, chiar a decedat.
🟠 Ne-au înnebunit cu filmarea aia „secretă“ din Bucureștiul anului 1989, minidocumentarul realizat atunci, în toamna lui ’89, dar care nu a mai fost difuzat niciodată în țară. Cu mărturiile a doi români oferite unui jurnalist britanic cunoscut întâmplător prin Mamaia, englez care i-a ajutat apoi să scape de represalii – culmea, asta în 1990, când, teoretic, eram deja o țară liberă – și așa mai departe. De fapt, noi ne-am prins imediat de schemă: sunt imagini filmate azi prin Coreea de Nord, editate puțin cu niște softuri speciale, să pară trase pe casetă VHS, și livrate cu mare tam-tam ca să… OK, scuze, dacă ai sub 40 de ani probabil că nu înțelegi nimic din ce trăncănim noi aici. Uită-te la documentar, o să înțelegi de-acolo cam tot ce trebuie. Cam tot ce e de înțeles despre acele vremuri pe care, astăzi, unii le regretă.
🟠 Ca să știi, PSD amenință – nu mai știm a câta oară – că pleacă de la guvernare, de data asta din cauză că USR-ul nu a plâns la decesul lui Iliescu. Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a convocat Biroul Permament al partidului, pentru ziua de luni, ca să decidă dacă PSD rămâne în coaliție. Mai exact, dacă rămâne în coliție, se duce în AUR sau se duce după Iliescu.
🟠 Iar ne folosim de o replică din reclame, ca să introducem un subiect. Zice așa replica: „Ei, la sfârșit ce să vezi: ăla negru, de respira greu… îl știi… avea COVID, mă!“ Da, reclama cu „laser, frate“, adaptată la un subiect aflat în trend. Da, da, COVID-ul revine în actualitate, n-am glumit săptămâna trecută, numărul cazurilor e în creștere, sunt și decese provocate de boală, testează-te dacă ți-e rău. Sau, dacă știi pe cineva cu „răceală“ gravă zilele astea, propune-i un test. Nu, evident că nu vrea nimeni să ne țină în case sau să facă update la cipurile pe care ni le-au introdus cu vaccinul, pur și simplu boala există, se manifestă în continuare.
🟠 Între timp, pe lângă scandalurile cunoscute din sănătate, ne-au atras atenția aceste două subiecte. Primul: Decontarea terapiei pentru autism, întârziată doi ani de lipsa normelor de aplicare și apoi lăsată fără bani. Statul român care se face că ajută cetățenii, dar mai mult îi încurcă. Am descoperit în articol și un record mondial, probabil: un ordin al Ministerului Sănătății care a stat fără norme de aplicare 23 de ani, deci nu s-a aplicat. D o u ă z e c i și t r e i de ani! Și al doilea subiect: tânăr nenorocit în spital după ce a fost diagnosticat cu junghi, tratat cu algocalmin și apoi trimis acasă. El însă avea pneumonie. Ulterior a intrat în comă. Acum și-a pierdut capacitatea cerebrală, nici nu știe pe ce lume se află. A primit în justiție despăgubiri de un milion de euro. Bani care, firește, nu îl mai ajută cu mare lucru. (Dar nu putem să nu observăm că despăgubirile pentru o viață distrusă sunt de 12 ori mai mici decât pentru o fermă de vaci relocată din calea unei autostrăzi, dacă mai știi cazul de săptămâna trecută.)
🟠 Cu ocazia celebrului festival de muzică, la Cluj-Napoca au ajuns cazările, în acest weekend, mai scumpe decât în Dubai. Dar asta nu e o surpriză. O surpriză pe imobiliare/cazări vine din Austria, de la cel mai înalt nivel: președintele austriac renunță să participe la o reuniune din Brazilia, COP30, Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice, atenție, considerând că hotelul e prea scump. Nu e glumă. E doar austeritate. Deși nu mai este președinte, Klaus Iohannis a ținut să intervină ca expert: „Într-adevăr, e strigător la cer, nici eu nu aș fi mers, e prea ieftin!“
🟠 Poate aveai chef de ceva lucrări de artă deosebite, în caz că ai pus deoparte vreo 5-50-150 de lei pentru asemenea achiziții. Nu suntem ironici, nici vorbă. Probabil că ești nou pe-aici, prietenii noștri vechi știu că am ajuns la cunoscuta rubrică „Știfturi cumpărate cu 5 euro din târg sau găsite prin debaraua bunicii și care erau de fapt opere celebre, de sute de mii sau poate chiar milioane“. Astăzi o întâmplare drăguță cu un pasionat de artă care a cumpărat un obiect dintr-un târg din Capitală – da, da, vorbim de București, o premieră la această rubrică – cu 50 de euro, a simțit că e ceva cu obiectul respectiv și s-a apucat să-l studieze mai bine. A descoperit curând că fusese furat cu un an în urmă, așa că… dar mai bine vezi continuarea în articolul de pe digi24. Iar aici, un tablou de Salvador Dalí furat dintr-un târg de artă din Puchenii Moșneni, județul Prahova, a fost… Nu, n-a fost nimic, aici am glumit. Un tablou de Dalí cumpărat cu 150 de lire va fi vândut la o licitație cu un preț de cel puțin 200 de ori mai mare. E ciudat că pe site-urile românești care publică povestea picturii nu am găsit și o imagine cu aceasta, dar dacă ești curios o vezi aici, pe BBC. Ori au publicat-o și ai noștri, da’ s-a furat, au șutit-o hackerii de artă.
🟠 Site-urile de piraterie au salvat cercetarea din România, și nu mă refer aici doar la cercetarea din institute, ci și cea din universități. Dacă ar pica site-urile de pe care descarci ilegal cărți, s-ar duce în cap toată cercetarea din România, spune Mihai Iovănel, cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu“. O exagerare, desigur. Să nu uităm, de pildă, că domnul general-scriitor Ciucă și-a lăsat opera la liber, pe internet, nu e nevoie de piraterie pentru a o analiza, cerceta și include în istoria literaturii române. Să nu se mai plângă atâta și cercetătorii ăștia, că nu impresionează pe nimeni! Reportaj: cum supraviețuiește una dintre cele mai sărace instituții de cercetare din România în condiții de austeritate.
🟠 Cum o fi la alții? Ei, cum să fie. Iată: premierul Suediei, criticat masiv pentru că apelează la inteligența artificială în activitatea sa guvernamentală. El a declarat că se bazează pe instrumente precum ChatGPT și LeChat pentru a obține „o a doua opinie“. Una dintre vocile critice, o profesoară universitară, atrage atenția că „nu a votat pentru ChatGPT“. Complicat, da. Până la urmă, ce experiență de viață poate să aibă și ChatGPT-ul ăsta? Oricât de antrenat ar fi, tot are niște limite. Adică, a dat și el măcar o șpagă de supraviețuire la viața lui, de exemplu? Ă?
🟠 Cum e asta: vânzător ambulant de ziare, decorat de președinte cu Ordinul Național al Meritului în grad de cavaler. În Franța. Îl cheamă Ali Akbar și vinde ziare de mai bine de 50 de ani pe străzile Cartierului Latin din Paris. Și spune că va continua să o facă atâta timp cât îl lasă sănătatea. Și cât o să mai apară ziare printate, bineînțeles. Probabil că după aia o să umble pe străzi și o să le dea oamenilor link-uri pe WhatsApp. Sau newslettere. Ia să facem un contract cu el, poate ne ajută mai încolo cu distribuția.
🟠 Poate ne ajută și cu promovarea canalului nostru de YouTube, unde, apropo, sperăm că ai văzut cea mai recentă emisiune, asta cu grupul infracțional organizat împotriva pădurilor României. Material realizat împreună cu Rise Project. Păi, asta e, ne organizăm și noi în grupuri, ca să demascăm grupurile de criminalitate, nu?
La moartea unui criminal
Nu știu, cei care nu l-am scos din criminal pe Ion Iliescu de când ne știm și cât timp a trăit el avem voie să-l numim în continuare așa după ce a murit? Că mă uit la toată revărsarea asta de prostii gen: domne, dar aveți puțină decență, a murit un om. Pe bune? Tocmai asta e ce le scapă, voit sau nu, celor care fac apel la decență zilele astea. A murit un om care a omorât oameni nevinovați. Deci, un monstru. Care nu doar a făcut mult mai greu drumul nostru către libertate, dar este acuzat de crime împotriva umanității. Deci, nu că a omorât din greșeală pe cineva pe trecerea de pietoni. Nu, crime împotriva umanității. Am amici și chiar prieteni care au ținut să-mi spună, deși eu nu am comentat încă nicăieri, opinia asta. Că orice ar fi, nu te bucuri că a murit un om. Pe ideea asta, hai să-i plângem pe toți dictatorii, nu? Să-l plângem pe Hitler, de ce nu? Nu asta ni se propune de fapt? Să-l plângem pe Ceaușescu. A, stați, că de fapt… da, aici voiam să ajung. Noi cu asta ne ocupăm aici, să-i plângem pe toți nemernicii planetei. Aici am ajuns, atât s-a putut în ultimii 35 de ani. Am explicat recent nuanțele acestei situații în podcastul Vocea Nației.
Paranteză, apropo de cine suntem azi. Am venit sâmbătă de la Brașov – am zis să plecăm sâmbătă la 12.00 să nu fie aglomerat – sigur că unul dintre sutele de mii care obțin aiurea permis de conducere a provocat un accident și am făcut trei ore și jumătate. E, pe marginea drumului era plin de reclame la mizeria aia de casă de pariuri, Don. Cine erau vedetele din reclamă? Giovanni Becali și Dumitru Dragomir. Uite o reclamă care nu minte: niște mafioți adevărați făcând reclamă la o casă de pariuri care se poziționează în zona asta mafiotă. La care participă mulți foști fotbaliști. Aștept și un premiu internațional pentru campania asta mizerabilă, cum au câștigat alde Aqua flavours, pentru un suc pe care tot vor să-l vândă drept apă. Asta-i țara, tati!
Înapoi la Nelu criminelu. Ion Iliescu a murit. Și noi pierdem încă o șansă: șansa unei confruntări oneste cu trecutul. Pentru că, dacă nu ne-am făcut curățenie morală cât timp trăia, de ce am face-o acum, când putem să ne ascundem în spatele acestei imbecilități, „despre morți, numai de bine”?
Nu m-am uitat la televizor nicio secundă de când a murit Iliescu, deci, habar nu am ce-a fost acolo, pot doar să-mi închipui. Dar am citit poziționări ale multora în puținul timp petrecut pe rețele. Și m-am uitat la reportajul pe care Recorder îl avea pregătit, moartea lui Iliescu fiind de câteva luni doar o chestiune de ore (despre cum a fost ținut în viață și chinuit până în ultimul moment și despre cum se moare în România e o altă discuție importantă, pe care o deschide Sergiu Toader în newsletterul său de pe Substack). Am revăzut acele imagini din ’90, care arată cum a apărut Iliescu de nicăieri, cum a preluat puterea împreună cu reprezentanții nomenclaturii comuniste și Securității. Am trăit acele momente pe viu, în fața televizorului, în apartamentul bunicii, împreună cu mama și cu sor-mea, speriați de ce i s-ar putea întâmpla lui tata, care după ce participase la evenimentele de la Ploiești – unde tatăl Robertei Anastase ordonase sudarea porților, să nu iasă muncitorii la revolte – plecase la București, unde stătea sora lui. Ei bine, tata, un amărât de strungar care detesta comunismul și arăta asta în timpul regimului cât de des putea, nu doar că a refuzat orice fel de avantaj care i s-a oferit imediat după revoluție, când mulți viermi care nici măcar n-au ieșit din casă atunci au profitat devenind capitaliștii clădiți prin minciună și hoție, dar a continuat să-l deteste pe Iliescu cu fiecare celulă din corpul său, considerându-l principalul vinovat (ca figură scoasă în față de Securitate) pentru sutele de morți din acele zile, din toată țara.
Și mă gândeam cât de mult seamănă ce s-a întâmplat atunci, în ’90, cu ce era să ni se întâmple acum, în ultimul an. În noiembrie anul trecut am avut o nouă duminică a orbului. Un lider extremist – apărut de nicăieri pentru public, dar crescut cu atenție de Rusia și de prea mulți oameni din subteranele mizerabile ale Serviciilor noastre secrete în ultimii ani (Justiția română fiind cea care protejat pe față creșterea valului extremist în ultimul deceniu), folosindu-se cu bani grei de forța de îndobitocire a rețelelor, dar și de instrumentele democrației, având la îndemână o grupare paramilitară ai cărei lideri sunt anchetați acum pentru tentativă de lovitură de stat - a încercat să răstoarne democrația. Și cred că am fost mult mai aproape decât vrem să acceptăm de un discurs al lui Georgescu de genul: „delegația de patrioți (probabil cu asta ar fi înlocuit delegația de mineri), avându-l în frunte pe domnul Potra, se va deplasa spre Piața Universității, pe care vrem să o reocupați dumneavoastră.” Tot ce s-a întâmplat în noiembrie 2024 trebuie încă lămurit. Din păcate, la fel ca din 90 încoace, cu toate dosarele importante încă deschise și tergiversate la infinit de o justiție care refuză pur și simplu să își facă datoria, România ratează șansă după șansă de a avea răspunsuri la întrebări care dor, de a se împăca astfel cu trecutul pentru a putea să construiască un viitor știind cine este.
Sigur că e ușor să ne uităm acum în urmă și să spunem ce-ar fi trebuit să facem. Că pare ușor. Dar e cu totul și cu totul greșită o asemenea abordare. Da, putea să ne fie și mult mai bine, dar putea să ne fie și mai rău în ’90, apoi în 2000. Cei care-l detestă pe Iliescu, mă număr printre ei, chiar dacă l-am votat în turul al doilea cu Vadim, cred că a ținut România blocată, cu frâna de mână trasă, în anii aceia atât de importanți în care alte foste țări comuniste alergau spre Europa. Și acum a murit fără să răspundă, legal sau moral, pentru crimele din decembrie 1989 și iunie 1990. Iliescu nu a fost un erou al străzii, ci un administrator al tranziției controlate, în care Securitatea și aparatul PCR s-au rebranduit peste noapte, ducând România într-o democrație de vitrină și o economie de jaf. Care, iată, din păcate, chiar dacă în alte forme, continuă. Ion Iliescu a fost liderul dispus să folosească violența organizată împotriva propriului popor pentru a-și păstra puterea. Pentru a menține Securitatea și fostele cadre comuniste la putere. Nimic nu rezumă mai bine disprețul lui față de ideea de democrație.
L-am detestat pe Iliescu și l-am numit criminal aproape de fiecare dată când am făcut referire la el. Dar aici nu e vorba de ură, e vorba în primul rând de memorie. Nu e chiar deloc despre a dansa pe mormântul unui om (deși am scris odată mizeria asta într-un editorial, legat de alt om, deh, când ești foarte tânăr ești și incredibil de prost, doar că nu accepți asta). Este despre a nu dansa pe mormântul adevărului, ceea ce ne propun atât de mulți acum. E despre a nu dansa pe mormintele celor uciși din ordinul lui Ion Iliescu. Acesta trebuie să rămână, istoric vorbind, un criminal politic. Nu a primit o sentință în procesele în care a fost acuzat cât timp a trăit. Și cred că nu merită necrologul care ne este propus acum.
Uau, ce concert a fost aseară la Teatrul Nației! Byron acustic, full band, ceva deosebit, foarte apreciat de cei care au umplut sala. Chiar dacă e din ce în ce mai greu, se poate face cultură de calitate și concurând cu banii publici aruncați aiurea de autoritățile locale peste tot prin țară. Lucrăm la o bază de date, astfel încât cei care vor să participe la concerte să afle de ele din timp și să poată să-și ia bilete atunci când le punem în vânzare, la prețurile cele mai bune. Oricum, să văd atâția oameni buni adunați la un loc să se bucure unii de alții, să aibă discuții cu sens, față în față, departe de telefoane, bucurându-se de spectacole de calitate face să merite tot efortul depus în ultimul an și jumătate pentru amenajarea și dotarea acestui loc. Suntem aproape gata și cu cea de-a doua sală, din septembrie ne vom vedea acolo la conferințe și spectacole de teatru.
Alte vești bune. Am reușit să ieșim, eu și Monica, trei zile la Brașov, singura noastră vacanță de anul ăsta. Și am văzut, live, vineri, pe tabletă, concertul pe care Alina Manole l-a ținut la Teatrul Nației. Oamenii de la Thunder fac ultimele teste, iar zilele următoare vom lansa platforma teatrulnatiei.ro, în care eu îmi pun toate speranțele pentru finanțarea activităților culturale de la acest hub. Când mă întreabă lumea, îngrijorată, pe ce mă bazez că va merge nebunia asta cu hub-ul cultural, asta răspund: pe oamenii buni care îți vor face abonament pe teatrulnatiei.ro nu doar ca să urmărească live sau înregistrate evenimentele pe care le facem aici, de la lansări de carte până la spectacole de teatru, concerte, stand-up, conferințe și altele, ci și pentru a sprijini financiar toate aceste activități pe care le organizăm aici. Așa am conceput acest loc, pentru întâlniri fizice care să fie făcute posibile de mulți oameni care formează comunitatea asta extraordinară. Nu ne putem baza pe guvernele astea pline de imbecili, care văd cultura și educația ca pe amenințări la adresa lor, așa că trebuie să ne bazăm unii pe alții și să construim în continuare infrastructură și educație. Pentru că alternativa e să fim victime, să ne plângem. Ceea ce ne iese de minune, ca nație, dar nu duce nicăieri.
Albumul săptămânii
Bully – Lucky for You
Dintre albumele ascultate în ultimele săptămâni, sunt peste zece doar luna asta, deci îmi mențin obiceiul de a asculta cam tot ce găsesc nou și apreciat de critici sau primesc de la cei care urmăresc acest newsletter, ăsta mi s-a părut cel mai bun.
Fata asta, Alicia Bognanno pe numele ei, născută în Germania, dar crescută și școlită în State, are genul ăla de voce de care te îndrăgostești din prima. Și vrei mai mult. Am căutat mai multe despre ea, așa am aflat că este o artistă complexă (ce artist nu e?): inginer de sunet, producător, compozitoare și, mai presus de toate, o voce furioasă, vulnerabilă și sinceră. Mi-a plăcut din ce am citit despre ea și combinația asta de anxietate, autenticitate și disciplină de lucru dusă la extrem. M-am regăsit cumva acolo.
Într-un interviu pentru The Creative Independent, a recunoscut importanța disciplinei și a orarului de creație pentru a menține fluxul artistic fără a se lăsa distrasă. Altundeva am găsit că și după un deceniu în muzică, Alicia încă se confruntă cu nesiguranțe – turneele solo fiind o sursă majoră de stres, ajungând până la șocuri nervoase și fizice. Adică îi apar bube pe ea de la stres, ceea ce mi se întâmplă și mie în perioadele grele.
Starea Sănătății
O băutură asiatică, ce are o tradiție de mii de ani, kombucha a început să fie consumată și la noi.
În cel mai recent episod Starea Sănătății vedem care este efectul consumului de alimente fermentate asupra microbiomului, ne uităm la ce spun studiile despre această băutură și cum ar trebui consumată. În plus, venim cu idei despre cum poate fi preparată kombucha acasă, în mod accesibil, dar cu multă răbdare.
🎁: Ce și cum mănânci când totul se scumpește. Un interviu cu Georgiana Ilie, fondatoarea platformei Meal Planning.
Georgiana vine cu propuneri concrete, testate și simple pentru a face față scumpirilor la alimente, păstrând calitatea meselor.
Am vorbit despre:
• strategii simple de depozitare și organizare a alimentelor
• cum mănânci ieftin și gustos
• cum eviți risipa
• cum faci o listă de cumpărături
• ce înseamnă planificarea realistă a meselor
La final, ne-am amuzat cu un joculeț.
Găsești tot interviul aici.
🎁🎁: un kit pentru o vacanță sănătoasă în Starea Sănătății de august. Dacă îți place și îți e util, ne-am bucura să-l dai mai departe.
Starea ideilor
Ideea de azi vine de la Consiliul pentru Sport al orașului Amsterdam, o organizație independentă, înființată de primărie încă din 1952, cu scopul de a oferi sfaturi (solicitate și nesolicitate) cu privire la politicile publice care vizează sportul în Amsterdam:
Sunetul făcut de copiii care se joacă trebuie interpretat ca un aspect pozitiv și sănătos al vieții într-un oraș, iar adulții care se plâng de gălăgie trebuie ignorați.
În urma unei dispute între vecini cu privire la gălăgia făcută de copiii care se jucau fotbal în interiorul unui cartier din Amsterdam (dispută care a ajuns în instanță și a fost soluționată în favoarea gălăgiei), consiliul a emis un raport în care propune schimbarea legislației, astfel încât sunetul copiilor care se joacă să nu mai poată constitui un motiv întemeiat pentru a formula o plângere.
Acceptăm zgomotul produs de trafic, de mașinile de tuns iarbă, de șantierele de construcții; acceptăm muzica prea tare, artificiile la miezul nopții și multe altele ca parte din viața urbană normală. Dacă toată gălăgie asta e permisă, atunci și gălăgia copiilor ar trebui să fie. Nu?
Tu ce părere ai despre asta?
Dacă vrei să-ți alegi și o cană, te invităm să arunci o privire peste site-ul nostru.✨
Foarte inspirată selectia pe care ati facut-o! Cel puțin pentru mine:)!
Mulțumim!